StiripesurseȘtirile zileiA MURIT fostul președinte al Argentinei, Fernando de la Rua

A MURIT fostul președinte al Argentinei, Fernando de la Rua

Publicat:

Fostul preşedinte al Argentinei, Fernando de la Rua, a încetat din viaţă marţi la Buenos Aires la vârsta de 81 de ani, la numai câteva ore după ce fusese spitalizat, a anunţat actualul preşedinte argentinian Mauricio Macri, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Deplâng decesul fostului preşedinte Fernando de la Rua. Traiectoria sa democratică merită recunoaşterea tuturor argentinienilor. Suntem alături de familia sa în aceste momente”, a scris Macri pe Twitter.

Citește și: Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

Fernando de la Rua a fost preşedinte între anii 1999 şi 2001, când a fost nevoit să demisioneze în timpul celei mai grave crize economice, politice şi sociale din istoria recentă a Argentinei.

El a fost internat anul acesta în stare gravă din cauza unor probleme cardiorespiratorii care i-au agravat afecţiuni cardiovasculare preexistente, el suferind anul trecut şi un infarct.


Citește și: SUA vinde în Taiwan arme de miliarde de dolari

Absolvent de Drept, Fernando de la Rua a devenit senator în anul 1973, tot atunci candidând şi prima dată la preşedinţie, dar a fost învins de Juan Domingo Peron. A avut o îndelungată carieră politică, în decursul căreia a mai fost deputat şi primar al capitalei Buenos Aires. Primul mandat parlamentar l-a încheiat în 1976, anul loviturii de stat care a adus la putere ultima dictatură militară argentiniană, el revenind în politică din 1983, când a căzut regimul militar.

În 1999 l-a învins în alegerile prezidenţiale pe peronistul Carlos Menem, dar doi ani mai târziu, în timpul revoltelor de stradă provocate de criza economică şi financiară (”corralito”) Fernando de la Rua a abandonat preşedinţia fugind cu elicopterul din sediul guvernului, o imagine care atunci a făcut înconjurul lumii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.