StiripesurseȘtirile zileiTrump a trecut testul protocolului cu împăratul Japoniei. NU a repetat...

Trump a trecut testul protocolului cu împăratul Japoniei. NU a repetat greşeala făcută de Obama

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump i-a salutat luni, la Tokyo, pe împăratul Japoniei, Akihito, şi pe împărăteasa Michiko cu o strângere de mână şi cu o uşoară aplecare a capului, dar nu cu o plecăciune, aşa cum a făcut predecesorul său Barack Obama, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

În 2009, Obama a fost criticat puternic în SUA pentru că s-a înclinat prea mult în faţa împăratului Akihito, aşa cum cere protocolul curţii imperiale japoneze.

Însă conservatorii americani au considerat acest gest ca fiind deplasat, dat fiind că Akihito, în vârstă de 83 de ani, este fiul împăratului Hirohito, asociat în special imperialismului japonez din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi: Carles Puigdemont și cei patru foști miniștri au fost eliberați condiționat de justiția belgiană

Prin urmare, toate privirile au fost îndreptate luni asupra întâlnirii dintre Trump şi Akihito. Însă preşedintele american a optat pentru un compromis, limitându-se la o uşoară înclinare a capului în momentul întâlnirii cu gazda sa.


Trump şi soţia sa Melania au fost apoi conduşi într-o sală a palatului imperial, unde au discutat cu împăratul Akihito şi cu împărăteasa Michiko, prin intermediul unor interpreţi.

După întâlnire, Trump i-a strâns din nou mâna împăratului, bătându-i uşor braţul cu mâna stângă. “Vă mulţumesc pentru această întâlnire extraordinară. Sunt sigur că ne vom mai întâlni”, i-a spus el lui Akihito.

Echipa lui Trump vrea ca el să evite orice incident pe timpul turneului său de 12 zile în Asia, cel mai lung turneu al unui preşedinte american de la George Bush tatăl în 1991-1992.

Citeşte şi: Armata filipineză ÎL VÂNEAZĂ pe noul ‘emir’ al Statului Islamic în Asia de Sud-Est

Lunea trecută, cuplul imperial japonez a primit un alt şef de stat cu maniere mai puţin convenţionale, preşedintele filipinez Rodrigo Duterte.

Însă Duterte, a cărui politică sângeroasă antidroguri este extrem de controversată, a promis că îşi “va ţine gura” în timpul vizitei în Japonia, iar mass-media japoneze au relatat că el s-a comportat corespunzător. El s-a înclinat de mai multe ori în faţa cuplului imperial.

Trump urmează de asemenea să aibă o întrevedere la Manilla şi cu Duterte la finalul turneului său asiatic. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul European interzice termenul ‘friptură pe bază de plante’

Burgerii vegetarieni și cârnații pe bază de plante își vor putea păstra însă denumirile în această etapă, conform prevederilor care au făcut obiectul unui...

Topul orașelor în care se mănâncă bine. O mare surpriză pe primul loc, puține orașe europene în top

Experții au întocmit topul mondial al orașelor în care se mănâncă bine. O alegere surpriză este pentru primul loc, dar la neașteptate sunt și...

Un mic sat european cu doar 2.800 de locuitori ‘face concurență Veneției’

Micul sat este atât de frumos, încât a fost comparat cu Veneția, cu canalele săpate manual și căsuțele cu acoperișuri de paie. Este un...

Prada revine la elementele fundamentale ale garderobei masculine pentru primăvară-vară 2027

Există un moment, în fiecare sezon de prezentări, când un brand important decide să se îndepărteze de logica excesului. De cele mai multe ori,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.