60% dintre respondenții, care au luat parte la sondajele închise, își doresc încetarea luptelor din Ucrana, anunță jurnalista Farida Rustamova, citând surse din Moscova și sondajele închise comandate de unii oficiali ruși.
Potrivit unui oficial rus, ‘toată lumea s-a săturat de război’. El a descris situația de pe front ca fiind într-un impas: ”E ca și cum totul s-ar fi blocat într-un fel de gelatină – și nu mai pot nici avansa, dar nici să se retragă”, scrie Novaia Gazeta, potrivit stiripesurse.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
În același timp, a adăugat el, avansurile rusești pe front sunt din ce în ce mai frecvent blocate de atacurile cu drone ucrainene. În ultima perioadă s-a creat o unitate între elita și poporul rus.
Potrivit sondajelor închise, peste 60% dintre respondenți declară că au obosit din cauza războiului. Un sociolog bine familiarizat cu aceste studii a declarat că numărul persoanelor dispuse să accepte un rezultat ”perdant” al războiului este în creștere. Acesta nu este un semn al creșterii sentimentului anti-război sau al simpatiei față de ucraineni. În rândul elitelor din Rusia, potrivit surselor Faridei Rustamova, există și o solicitare din ce în ce mai mare pentru încetarea războiului.
În același timp, unele elite se îndoiesc de faptul că Putin ar ști ce trebuie să facă în continuare. El a spus că ”nimeni nu înțelege care este planul militar al Rusiei”, iar viitorul Rusiei pare unul incert. Alte semne primite din partea societătii ruse sugerează, de asemenea, sentimente similare. Analistul militar Vasili Kașin și fostul oficial al Kremlinului, Aleksei Ceadaev, au scris aproape concomintent articole despre faptul că este necesar să se înceterze ostilitățile din Ucraina.
Sursele citate de jurnalist consideră că postarea acestor articole nu au fost o coincidență, ci reflectă o poziție care devine din ce în ce mai răspândită în rândul oficialilor, companiilor ruse și al unor elite mass-media. Sondajele de opinie denotă, de asemenea, o creștere tot mai mare a solicitării de a trece la negocieri.
Conform datelor Russian Field pentru luna februarie, 53% dintre ruși au susținut că sunt necesare negocieri cu Kievul – un nivel record pentru întreaga perioadă de monitrizare. Potrivit celor mai recente date primite de la Centrul de sondare a opinii publice Levada, 62% dintre ruși consideră că este timpul să se treacă la negocieri de pace.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Care ar fi motivele? Interlocutorii jurnalistului atribuie oboseala în creștere din rândul populației problemelor economice, eșecului negocierilor cu Washingtonul, represiunii sporite, lipsei unor progrese semnificative pe front și temerilor legate de o nouă mobilizare. Un alt factor este frecvența tot mai mare a atacurilor ucrainene în regiunile rusești.
Va opri acest fapt războiul? Este puțin probabil. Nu există semne că oboseala în creștere din Rusia va grăbi sfârșitul conflictului sau, cu atât mai puțin, că Moscova sau Kievul caută un compromis, scrie jurnalistul.











