StiripesurseDiasporaFostul preşedinte francez Hollande, audiat ca martor la cererea justiţiei braziliene...

Fostul preşedinte francez Hollande, audiat ca martor la cererea justiţiei braziliene în legătură cu oferta de avioane Rafale

Publicat:

Fostul preşedinte francez François Hollande a fost audiat ca martor în cadrul întrajutorării judiciare solicitate de Brazilia în ancheta referitoare la vânzarea, în cele din urmă nefinalizată, de avioane militare Rafale către această ţară, transmite miercuri AFP, citând surse din anturajul fostului lider de la Elysée,scrie agerpres.

Audierea a avut loc pe 4 iulie la Paris, în biroul fostului preşedinte, a precizat sursa, confirmând informaţiile apărute în săptămânalul satiric ‘Le Canard enchaîné’.

Citește și : Donald Tusk cere Armeniei să pună capăt unei dispute teritoriale cu Azerbaidjanul

Acesta a mai scris că predecesorul lui François Hollande la Palatul Elysée, Nicolas Sarkozy, primise o convocare din partea poliţiei pentru a fi audiat cu privire la acest dosar în aceeaşi zi, însă a refuzat să se prezinte.

Solicitat de AFP, Parchetul Naţional Financiar (PNF) nu a dorit să comenteze.


Justiţia braziliană anchetează condiţiile în care Brazilia a decis în decembrie 2013, după mai mult de zece ani de negocieri şi de amânări, să aleagă avionul de luptă suedez Gripen, în dauna celui francez Rafale şi a lui F/A-18 Super Hornet produs de Boeing, pentru un contract de 4,5 miliarde de dolari.

În acest dosar, fostul preşedinte brazilian Lula da Silva, aflat în închisoare din aprilie 2018 pentru un alt caz de corupţie, este acuzat de spălare de bani şi de trafic de influenţă.

Citește și : Lorenzo Fontana, noul ministru al afacerilor europene al Italiei

Potrivit procurorilor, el ar fi primit 2,25 milioane de reali (circa 530.000 de euro la cursul actual) prin intermediul unei firme a fiului său Luis Claudio ‘pentru a o influenţa’ pe Dilma Rousseff, care i-a succedat în fruntea ţării în 2010, pentru a alege oferta Gripen.

În aceeaşi anchetă a fost audiat ca martor şi prim-ministrul suedez Stefan Lofven, în iunie 2018 la Stockholm, tot la cerea justiţiei braziliene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.