StiripesurseȘtirile zileiAtac jihadist la Aden. 23 de poliţişti au murit, dar ostaticii...

Atac jihadist la Aden. 23 de poliţişti au murit, dar ostaticii au fost eliberaţi

Publicat:

Forţele de securitate din Yemen au transmis că au pus capăt luni unui atac la Aden revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), urmat de o luare de ostatici, cu preţul unor confruntări în care şi-au pierdut viaţa 23 de poliţişti, informează AFP, potrivit agerpres.

Cartierul general al brigăzii penale din Aden, mare oraş din sudul Yemenului, a fost luat cu asalt duminică de jihadişti care au reuşit să intre în clădire, să îi dea foc şi să ia un număr nedeterminat de ostatici, între care doi poliţişti care au fost executaţi prin împuşcare.

În total, 23 de membri ai forţelor de ordine au fost ucişi în operaţiune, a precizat luni un responsabil al securităţii.

Citeşte şi: Trump a trecut testul protocolului cu împăratul Japoniei. NU a repetat greşeala făcută de Obama

Forţele de ordine au încercat de trei ori pe parcursul nopţii să elibereze clădirea, însă de fiecare dată un kamikaze a detonat o încărcătură explozivă, împiedicându-le să avanseze, a explicat oficialul citat.


Un al patrulea kamikaze a detonat o încărcătură explozivă luni dimineaţă, însă forţele de securitate au pus capăt în cele din urmă luării de ostatici, conform aceleiaşi surse.

Alţi doi kamikaze s-au aruncat în aer la momentul declanşării atacului pentru a le permite complicilor lor să intre în cartierul general.

“Forţele de securitate au reuşit să intre în clădire şi să o cureţe de elementele răului şi ale terorismului”, a precizat într-un comunicat Ministerul de Interne din guvernul preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, care şi-a stabilit sediul la Aden, după ce a fost alungat din capitala Sanaa la sfârşitul lui 2014.

Într-un comunicat postat online, Statul Islamic a revendicat duminică atacul, primul de acest fel din Aden de aproape un an.

Statul Islamic şi-a făcut apariţia în sudul Yemenului după ce forţele proguvernamentale au preluat controlul asupra oraşului de la rebelii houthi în vara lui 2015.

Oraşul Aden şi sudul Yemenului sunt o zonă de implantare a Al-Qaida, care a profitat de războiul între rebeli şi guvern pentru a-şi consolida influenţa în această regiune.

Citeşte şi: Armata filipineză ÎL VÂNEAZĂ pe noul ‘emir’ al Statului Islamic în Asia de Sud-Est

De atunci, serviciile de securitate duc o luptă dură împotriva jihadiştilor la Aden, iar şeful securităţii oraşului a supravieţuit unui număr de cinci atentate.

Serviciile sale au sprijinul activ al Emiratelor Arabe Unite, unul din pilonii coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită care intervine militar în Yemen din 2015 pentru sprijinirea preşedintelui Hadi şi a guvernului său.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conflictul din Yemen a făcut din martie 2015 peste 8.650 de morţi şi circa 58.600 de răniţi, între care numeroşi civili. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.