StiripesurseȘtirile zileiAtentat sângeros în Benghazi. Cel puţin patru morţi! - VIDEO

Atentat sângeros în Benghazi. Cel puţin patru morţi! – VIDEO

Publicat:

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care doi civili, şi alte 33 au fost rănite joi într-un atentat cu o maşină-capcană într-un cimitir din Benghazi (estul Libiei), în cursul funeraliilor unui fost ofiţer al armatei, conform unei surse medicale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit unui responsabil din cadrul serviciului de securitate al oraşului, atentatul, primul de peste un an în fieful forţelor mareşalului Khalifa Haftar, a vizat militari şi ofiţeri care participau la funeraliile generalului Khalifa al-Mesmari, fost responsabil al forţelor special sub regimul lui Muammar Gaddafi.

Citeşte şi: Patru britanici arestaţi într-un dosar cu narcotice în China

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată.


Purtătorul de cuvânt al mareşalului Haftar, generalul Ahmad al-Mesmari, care a participat la funeralii a confirmat bilanţul de patru morţi, dintre care doi membri ai forţelor speciale, într-o conferinţă de presă în cursul căreia a denunţat un “atentat terorist”.

Bastion al revoluţiei libiene din 2011 care a răsturnat regimul Gaddafi, oraşul Benghazi a fost puternic lovit de violenţe care au vizat în special reprezentanţe diplomatice şi forţele de securitate.

Un atac contra consulatului american, la 11 septembrie 2012, s-a soldat cu moartea ambasadorului Christopher Stevens, precum şi a altor trei americani.

Ultimul atentat din acest oraş a făcut şapte morţi în mai 2018.

Mareşalul Haftar a lansat în 2014 o operaţiune contra grupurilor islamiste şi jihadiste care controlau oraşul. El şi-a atins scopul în 2017, după trei ani de lupte sângeroase.

Citeşte şi: Jair Bolsonaro vrea să îşi trimită fiul ambasador în SUA

Ulterior, a cucerit Derna, singura localitate din estul libian care scăpa de sub controlul său, după mai multe săptămâni de luptă.

La începutul lui 2019, el şi-a trimis forţele să cucerească sudul ţării, pentru “a-l curăţa”, în opinia sa, “de grupurile teroriste şi criminale”, după care în aprilie a lansat o ofensivă asupra capitalei Libiei, sediul Guvernului de uniune naţională (GNA) recunoscut de ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Scumpirea petrolului împinge țările spre biocombustibili. Experții avertizează: Lumea riscă o nouă criză alimentară

Creșterea prețului petrolului după atacurile americano-israeliene asupra Iranului și închiderea strâmtorii Ormuz determină tot mai multe state să mizeze pe biocombustibili. Specialiștii avertizează însă...

SUA ar putea renunța la desfășurarea rachetelor Tomahawk în Germania. Războiul cu Iranul a golit stocurile și schimbă planurile NATO

Statele Unite analizează renunțarea la planul de desfășurare a rachetelor de croazieră Tomahawk în Germania, o decizie care ar reprezenta o schimbare importantă pentru...

Propuneri ale comisarei pentru copii din Moscova: Angajari de la 12 ani și reînființarea taberelor agricole sovietice

Rusia ia în considerare reducerea vârstei minime de angajare la 12 ani și redeschiderea taberelor sovietice de muncă pentru copii, pentru a rezolva criza...

Google va plăti către SpaceX 920 de milioane de dolari pe lună pentru acces la Colossus

Collosus 1 este cel mai puternic supercomputer al lumii, un centru format din peste jumătate de milion de procesoare, operat de compania lui Elon...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.