StiripesurseȘtirile zileiTrump 'se spală pe mâini' după violentele tweeturi xenofobe împotriva aleselor...

Trump ‘se spală pe mâini’ după violentele tweeturi xenofobe împotriva aleselor democrate: ‘Nu e o uncie de rasism în mine!’

Publicat:

Donald Trump s-a apărat viguros, marţi, de orice acuzaţie de rasism, însă tweeturile sale violente vizând patru alese democrate provenind din cadrul minorităţilor îi fac se simtă rău pe mulţi aleşi republicani – un partid ai cărui lideri au rămas muţi până acum, relatează AFP, scrie news.ro  .

”Aceste tweeturi NU sunt rasiste. Nu e o uncie de rasism în mine!”, a tunat locatarul Casei Albe, îndemnând aleşii din partidul său să nu cadă în ”capcana” întinsă, în opinia sa, de către adversarii săi democraţi.

O moţiune de condamnare a declaraţiilor preşedintelui urma să fie prezentată, la iniţiativa unor democraţi, unui vot în Camera Reprezentanţilor.


Tweeturile preşedintelui se adresau lui Alexandria Ocasio-Cortez (New York), Ilhan Omar (Minnesota), Ayanna Pressley (Massachusetts) şi Rashida Tlaib (Michigan).

Credincios strategiei sale care constă în a alimenta controverse pe care le-a creat el însuşi, miliardarul republican a avut grijă să-şi repete, într-un tweet matinal, mesajul din ajun adresat celor patru alese democrate.

Citește și : Maia Sandu: Republica Moldova doreşte să fie acceptată în UE ca stat-membru de încredere

”Ţara noastră este liberă, magnifică şi prosperă. Dacă ne detestaţi ţara sau nu sunteţi fericite aici, puteţi pleca!”, a scris el.

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din 2020, el pare mai hotărât ca niciodată să-şi galvanizeze baza electorală – foarte majoritar albă – şi să facă totul pentru a alimenta disensiuni în rândul adversarilor politici.

Trump, care-i reuneşte marţi după-amiaza la Casa Albă pe liderii republicani în Congres, urmează să conteze pe sprijinul lor, cel puţin tacit.

Ici-colo, aleşi din cadrul “Grand Old Party” (GOP) au denunţat tweeturile prezidenţiale, însă sunt per ansamblu foarte prudenţi în criticile la adresa celui care  va fi – fără vreo surpriză – candidatul lor în 2020.

Senatorul republican Rob Portman a catalogat declaraţiile preşedintelui drept ”deplasate”. ”Toate aceste femei sunt cetăţene americane ca dumneavoastră şi ca mine”, a declarat el la CNN.

Însă Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane în Senat, nu a spus o vorbă despre polemică.

TĂCERE ”DE NEIERTAT”

După ce le-a sfătuit duminică pe cele patru alese – supranumite ”Brigada” (The Squad) – ”să se întoarcă” în ”aceste locuri total eşuate şi infestate de criminalitate din care vin ele”, Trump şi-a intensificat luni atacurile, acuzându-le că ”urăsc” America.

Cele patru femei vizate i-au replicat împreună, luni seara, afişându-şi hotărârea de a nu ceda în faţa atacurilor de la Casa Albă.

Donald Trump “nu mai ştie cum să-şi apere politica, deci ne atacă personal”, a tunat Rashida Tlaib. Atacurile sale ”se află în continuitatea poziţiei sale rasiste şi xenofobe”, a adăugat ea.

În opinia fostului senator din Arizona Jeff Flake, care s-a certat în mai multe rânduri cu locatarul Casei Albe, tăcerea membrilor partidului său nu poate, într-un asemenea caz, să fie justificată.

”Am spus adesea că nu ne putem aştepta ca aleşi republicani să răspundă tuturor declaraţiilor preşedintelui. Însă, există memente în care acestea sunt atât de josnice şi insultătoare, încât au datoria săle condamne”, a scris el pe Twitter.

Citește și : Christine Lagarde şi-a prezentat demisia de la conducerea FMI

Chuck Schumer, liderul senatorilor democraţi, a deplâns din nou tăcerea din partidul prezidenţial.

”Este îngrozitor să constaţi până în ce punct, în mod repetat, mulţi dintre colegii mei republicani lasă pur şi simplu să treacă furtuna, fără să spună o singură vorbă”, apreciază el.

Joe Biden, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama şi candidat la învestitura democrată în alegerile prezidenţiale din 2020, afirmă că niciun preşedinte din istoria americană ”nu a fost atât de deschis rasist ca acest om”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.