StiripesurseDiasporaComisia Europeană merge mai departe cu noua procedură de infringement împotriva...

Comisia Europeană merge mai departe cu noua procedură de infringement împotriva Poloniei

Publicat:

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va trece la noi paşi în procedura sa legală împotriva Poloniei, intensificând eforturile de combatere a încălcărilor statului de drept în blocul comunitar, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Executivul UE a anunţat că va merge mai departe cu o procedură de infringement existentă împotriva Varşoviei în legătură cu o serie de legi care permit ca decizii ale judecătorilor de la tribunalele ordinare să fie supuse unor anchete sau chiar sancţiuni.

Citește și : Bărbatul care a intrat cu maşina în barierele de la parlamentul britanic, în august 2018, găsit vinovat de tentativă de omor

Comisia are îndoieli şi asupra independenţei noii camere disciplinare din cadrul Curţii Supreme poloneze, ai cărei membri sunt numiţi şi care vor avea sarcina de a monitoriza şi potenţial de a sancţiona judecătorii din instanţele inferioare.

Chestiunea protejării statului de drept a făcut ca Bruxellesul să facă demersuri împotriva unor state membre, inclusiv Polonia, care au contestat prerogativele Comisiei în acest sens.


Oficialii UE văd problema ca un aspect fundamental al funcţionării UE ca întreg, dar unele ţări susţin că este dreptul de a trata acest aspect ca pe unul care ţine de afacerile interne.

În aprilie, Comisia a notificat oficial Varşovia privind preocupările sale că reformele care vizează camera disciplinară a Curţii Supreme permit amestecul politic.

Comisia Europeană a precizat miercuri că a dat termen Poloniei două luni pentru a răspunde, dar că încă nu a fost convinsă că preocupările sale au fost abordate.

Executivul UE a trimis acum o cerere oficială de conformare cu legislaţia UE, un aşa-numit aviz motivat, a precizat Comisia. Următorul pas ar putea fi acţionarea Poloniei în judecată la Curtea de justiţie a UE.

Vicepremierul polonez Jacek Sasin a declarat că decizia este o “o tentativă disperată de a încinge disputa între Polonia şi UE”, în cadrul unui interviu pentru postul TVN24 difuzat înainte de anunţul Comisiei.

Citește și : Baronul drogurilor ‘El Chapo’ , condamnat la închisoare pe viaţă

Comisia a declanşat alte două proceduri de infringement împotriva Poloniei, dintre care una în iulie 2017 privind reforma tribunalelor ordinare şi o alta în iulie 2018 privind reforma Curţii Supreme. În aceste două cazuri, absenţa răspunsurilor satisfăcătoare din partea Varşoviei a dus la sesizarea Curţii de justiţie a UE.

De altfel, Comisia Europeană, confruntată cu mai multe focare de îngrijorare în materie de respectare a statului de drept în cadrul UE, a luat miercuri o serie de “măsuri” pentru consolidarea acestui aspect.

Executivul comunitar va prezenta de acum înainte “un raport anual privind toate statele membre” ale UE, în scopul facilitării depistării “precoce” a problemelor emergente. De asemenea, ea vrea să întărească sistemul procedurii de infringement şi să solicite “măsuri provizorii şi proceduri accelerate în caz de nevoie”.

De asemenea, va avea loc o campanie de promovare a “culturii comune a statului de drept”, în special prin organizarea unei “manifestări anuale consacrate dialogului cu societatea civilă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.