StiripesurseȘtirile zileiRusia nu vede cu ochi buni înarmarea Japoniei cu arsenal american:...

Rusia nu vede cu ochi buni înarmarea Japoniei cu arsenal american: ‘Riscăm un război nuclear’

Publicat:

Echiparea armatei japoneze cu armament american care va permite Tokyo să distrugă rachetele nord-coreene riscă să ducă la un conflict nuclear, a declarat luni pentru RIA Novosti Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus). 

În finalul întrevederii sale cu Donald Trump, premierul japonez Shinzo Abe a declarat luni că Japonia va “doborî” rachetele nord-coreene “dacă va fi necesar”, dar “va coopera strâns cu SUA într-un astfel de caz”, în condiţiile în care în ultimele luni două rachete nord-coreene au survolat insula Hokkaido, în nordul arhipelagului nipon, relatează agerpres.

Citeşte şi: Atac armat cu lansatoare de rachetă şi grenade asupra unui post tv din Afganistan – FOTO

În acelaşi timp, preşedintele Trump a afirmat că Tokyo s-ar putea pune la adăpost de ameninţarea nord-coreeană dacă ar cumpăra echipamente americane pentru interceptarea rachetelor lansate de Phenian, potrivit RIA Novosti.

“Trump îşi păstrează repertoriul”, recomandând Tokyo să cumpere “multe echipamente suplimentare de la Statele Unite” pentru ca să poată să doboare rachete nord-coreene, a afirmat Kosaciov, adăugând că întrevede în această iniţiativă “urmele” business-ului american, la fel ca în istoria cu sancţiunile americane împotriva companiilor implicate în proiectul de gazoduct rusesc Nord Stream-2.


“Dar, în cazul dat, preţul problemei este un potenţial conflict nuclear şi, prin urmare, aş vrea să sper că Washingtonul şi Tokyo înţeleg acest lucru”, a subliniat preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Senatul rus.

Citeşte şi: Doi copii au murit şi numeroşi sunt răniţi, după ce o maşină de teren A INTRAT cu viteză în sala de curs – FOTO/VIDEO

Citeşte şi:  Trump l-a sunat pe Jair Bolsonaro pentru a-l felicita pentru victoria din alegeri

În opinia sa, înţelegerile convenite între Japonia şi SUA pentru a exercita presiuni suplimentare la adresa Coreei de Nord reprezintă “acţiuni separate” a doi participanţi ai unui mecanism internaţional, a cărui funcţionare se bazează pe unitatea de poziţii şi acţiuni. Kosaciov s-a referit la discuţiile în format de şase (Coreea de Nord, Coreea de Sud, Statele Unite, China, Japonia, Rusia) cu scopul de a convinge Phenianul să renunţe la programul său nuclear.

Preşedintele american Donald Trump a început duminică un turneu în Asia, dominat de problema ameninţării nucleare şi balistice din partea Phenianului. El a vizitat deja Japonia, aflându-se marţi în Coreea de Sud, de unde va merge miercuri în China.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologia informației și comunicațiile, principalii factori ai creșterii PIB-ului

Cea mai mare contribuție la creșterea PIB-ului în 2025 a fost adusă de tehnologia informației și comunicațiilor. O creștere de 12,5 % a valorii...

condamnatSăptămână cu date decisive în economia globală, care stă sub spectrul stagflației

Impactul global cumulat al celor şapte săptămâni de conflict din Orientul Mijlociu va începe să se simtă în următoarea săptămână, când va fi publicată...

Persoanele condamnate care vor lipsi de la pronunțarea sentinței vor fi date în căutare chiar în momentul stabilirii pedepsei

Instanța de judecată va fi obligată să dispună anunțarea în căutare a persoanelor condamnate la închisoare, care lipsesc nejustificat de la pronunțarea sentinței, chiar...

Ion Ștefăniță: Subsolurile istorice ale Chișinăului ar putea fi transformate în muzee, galerii, cafenele sau trasee turistice

Subsolurile istorice ale Chișinăului, în mare parte abandonate sau ignorate, ar putea fi transformate în muzee, galerii, cafenele sau trasee turistice, devenind astfel o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.