StiripesurseDiasporaMichel Barnier: Solicitările de modificare a acordului Brexit ale lui Boris...

Michel Barnier: Solicitările de modificare a acordului Brexit ale lui Boris Johnson sunt ‘inacceptabile’

Publicat:

Solicitările de modificare a acordului de divorţ formulate de noul premier britanic Boris Johnson sunt “inacceptabile” şi UE trebuie să se pregătească pentru o ieşire a Marii Britanii fără acord, a avertizat joi negociatorul şef al UE Michel Barnier, relatează AFP, potrivit agerpres.

Boris Johnson “a declarat că dacă este să se încheie un acord, trebuie eliminată ‘plasa de siguranţă’ (pentru frontiera irlandeză – n.r.). Este evident inacceptabil şi nu ţine de mandatul Consiliului European”, a afirmat Michel Barnier într-o scrisoare adresată reprezentanţilor celorlalte 27 de state membre, consultată joi de AFP.

Citește și : Ministrul german al Apărării: Coaliţia împotriva jihadiștilor în Siria şi Irak este încă ‘esenţială’

“După cum sugerează discursul său mai degrabă agresiv, trebuie să ne pregătim pentru o situaţie în care el acordă prioritate planificării unui ‘no deal’, în parte pentru a face presiune asupra unităţii UE 27”, a adăugat Michel Barnier.

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker urma să discute telefonic cu Boris Johnson la ora 17.45 (15.45 GMT), a declarat purtătoarea sa de cuvânt. Aceasta ar fi prima discuţie între cei doi lideri după preluarea mandatului de premier de către Boris Johnson miercuri.


Boris Johnson a calificat joi drept “inacceptabil” acordul de retragere negociat de Theresa May, căreia i-a urmat în fruntea guvernului, şi a cerut Uniunii Europene să redeschidă negocierile.

“Vom analiza orice idee a Marii Britanii privind chestiunile retragerii care sunt compatibile cu acordul de ieşire existent şi suntem bineînţeles pregătiţi să refacem declaraţia politică, în conformitate cu liniile directoare ale Consiliului European”, explică Michel Barnier într-un e-mail.

Citește și : Boris Johnson: Acordul de retragere din UE este ‘inacceptabil’ pentru Marea Britanie

“O absenţă a unui acord nu va fi niciodată alegerea UE, dar trebuie să fim cu toţii pregătiţi pentru toate scenariile”, a insistat el.

“Notez reacţiile numeroase şi puternice la acest discurs în Camera comunelor. În acest context, trebuie să urmărim cu atenţie noile reacţii şi evoluţii politice şi economice în Marea Britanie în urma acestui discurs”, a conchis oficialul european.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.