StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 164 de activişti de mediu au fost ucişi în...

Cel puţin 164 de activişti de mediu au fost ucişi în 2018

Publicat:

Cel puţin 164 de activişti de mediu care luptă împotriva proiectelor miniere, forestiere sau agroindustriale au fost ucişi în 2018, potrivit bilanţului anual al ONG-ului Global Witness, transmite şi agerpres.

Potrivit raportului publicat marţi şi citat de France Presse, “nenumăraţi” alţii au fost reduşi la tăcere în întreaga lume prin violenţe, intimidare şi folosirea unor legi anti-protest.

Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

Ţara de departe cea mai periculoasă anul trecut pentru aceşti activişti şi lideri indigeni care îşi apără pământurile a fost Filipine, cu 30 de crime, a indicat ONG-ul.

Columbia şi India au înregistrat 24 şi 23 de decese în 2018. Cu 16 crime confirmate, Guatemala este ţara cu cele mai multe decese la numărul de locuitori.


“Acesta este un fenomen care poate fi văzut în întreaga lume: activiştii de mediu şi apărători ai pământurilor, mulţi dintre ei reprezentând populaţiile autohtone, sunt consideraţi terorişti, tâlhari sau criminali pentru că-şi apără drepturile”, a denunţat în raport Vicky Tauli-Corpuz, raportor special al ONU pentru drepturile popoarelor autohtone.

Numărul morţilor este în scădere faţă de 2017, anul cel mai letal, cu 207 de decese, dar Global Witness notează că acesta ar putea fi subestimat, mai ales când unele evenimente au loc în locuri foarte îndepărtate.

Cel mai letal eveniment raportat de ONG în 2018 a avut loc în statul Tamil Nadu din sudul Indiei, unde 13 persoane au fost ucise după o manifestaţie împotriva unei mine de cupru, potrivit ONG-ului.

Cel puţin opt militanţi implicaţi în dispute funciare cu reprezentanţi ai industriei de soia au fost ucişi în 2018 doar în statul brazilian Para, potrivit ONG-ului.

În Filipine, care au luat locul Braziliei ca ţara unde se înregistrează cele mai multe crime de acest tip, nouă cultivatori de trestie de zahăr, inclusiv femei şi copii, au fost împuşcaţi mortal de bărbaţi înarmaţi pe Insula Negros, asigură Global Witness, care adaugă că avocatul reprezentând familiile victimelor a fost ucis câteva zile mai târziu.

Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

În timp ce grupul ONU pentru climă (Giec) urmează să publice săptămâna viitoare un raport privind utilizarea terenurilor ce ar trebui să evidenţieze importanţa populaţiilor autohtone în protecţia naturii, ONG-ul denunţă de asemenea o “tendinţă îngrijorătoare” de intimidare şi încarcerare a activiştilor de mediu.

Raportul denunţă de asemenea rolul investitorilor, inclusiv al băncilor de dezvoltare, în proiectele controversate şi numeşte anumite companii acuzate că facilitează încălcarea drepturilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.