StiripesurseȘtirile zileiJustiția americană a inculpat un miliardar chinez pentru fraudă cu taxe...

Justiția americană a inculpat un miliardar chinez pentru fraudă cu taxe vamale

Publicat:

Un miliardar chinez, fondatorul gigantului aluminiului Zhongwang, a fost inculpat în SUA pentru rolul său într-o fraudă cu taxe vamale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit actului de inculpare, Liu Zhongtian, fondator şi fost CEO al grupului, este suspectat că a ascuns natura importurilor de aluminiu din SUA pentru a evita plata unei sume de 1,8 miliarde de dolari în taxe vamale.

Citește și : Iranul, afectat de sancţiuni, adoptă măsuri pentru redresarea monedei naţionale

El este acuzat că, începând din 2008, a prezentat piese de aluminiu extrudat drept palete din aluminiu, un produs finit taxat mult mai puţin.

Liu Zhongtian, de 55 de ani, supranumit “Big Boss” sau “Unchiul Liu”, potrivit actului de inculpare, nu a fost arestat. Potrivit media americane, el se află în China.


El este urmărit penal de un tribunal federal din Los Angeles, alături de compania Zhongwang, alţi responsabili şi societăţi paravan.

Anunţul privind inculparea sa intervine în contextul în care Washingtonul a reluat miercuri negocierile comerciale cu Beijingul, suspendate în luna mai.

Citește și : Schimbările climatice pot cauza deficienţe psihice, obezitate, astm şi depresie (studiu)

Cele două ţări sunt angajate de peste un an într-o dispută comercială care s-a tradus prin impunerea reciprocă de taxe vamale punitive pe produse în valoare de peste 360 de miliarde de dolari anual, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.