StiripesurseȘtirile zileiBilanţul atentatului comis de talibani în vestul capitalei afgane a urcat...

Bilanţul atentatului comis de talibani în vestul capitalei afgane a urcat la 14 morţi şi 145 de răniţi

Publicat:

Atentatul cu vehicul capcană, revendicat de talibani, s-a soldat miercuri dimineaţă cu cel puţin 14 morţi şi 145 de răniţi, în majoritate civili, în vestul capitalei afgane Kabul, au informat autorităţile, prezentând un bilanţ reactualizat, potrivit AFP, scrie agerpres.

‘Un vehicul plin cu explozibili a sărit în aer la intrarea în comisariatul de poliţie situat în vestul capitalei Kabul la 09:00’ (04:30 GMT), a declarat la scurt timp după puternica deflagraţie un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.

Citește și : SUA şi Turcia vor înfiinţa un centru de operaţiuni comune pentru nordul Siriei

Potrivit acestuia, zece dintre cei morţi sunt civili, la fel şi 92 dintre cei răniţi.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a revendicat atentatul comis, potrivit lui, de către un atacator sinucigaş.


Atacul ‘a fost lansat împotriva unui centru de recrutare inamic. Zeci de soldaţi şi poliţişti au fost ucişi şi răniţi’, a spus el, asigurând că deflagraţia a avut loc în apropierea unei instituţii pe unde circulaţia civililor nu era permisă.

Civilii continuă să plătească un tribut greu conflictului din Afganistan. ONU a dezvăluit că luna iulie a.c. a fost cea mai sângeroasă din mai 2017, cu peste 1.500 de civili ucişi şi răniţi în toată ţara. În 2018, 3.804 de civili au fost ucişi în Afganistan, dintre care 900 erau copii.

Citește și : Stoltenberg: NATO nu poate ignora ascensiunea Chinei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.