StiripesurseDiasporaPrimele reacții ale șefei extremei drepte franceze, Marine Le Pen, după...

Primele reacții ale șefei extremei drepte franceze, Marine Le Pen, după ridicarea imunității parlamentare

Publicat:

Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a denunţat miercuri ‘o decizie politicianistă’, după ridicarea imunităţii sale parlamentare de către Adunarea Naţională, pentru difuzarea pe contul său de Twitter a unor fotografii cu o victimă a grupării Stat Islamic (SI), informează agerpres .

‘Libertatea de exprimare şi de denunţare, care este consubstanţială rolului de deputat, a murit odată cu această decizie politicianistă’, a reacţionat preşedinta Frontului Naţional (FN).

‘Mai bine să fii un jihadist care se întoarce din Siria, decât o deputată care denunţă ticăloşiile SI’, a adăugat ea.

Citiți și : Marine Le Pen rămâne FĂRĂ imunitate parlamentară

Biroul Adunării Naţionale a decis miercuri ridicarea imunităţii parlamentare a Marinei Le Pen, care a difuzat pe Twitter fotografii cu violenţe ale grupării SI. Această ridicare a imunităţii va permite ’emiterea unui mandat’ şi convocarea parlamentarei în faţa judecătorilor.


Biroul nu s-a pronunţat pe fondul dosarului, ci asupra caracterului serios, loial şi sincer al cererii justiţiei.

În decembrie 2015, Marine Le Pen a postat trei fotografii pe contul său de Twitter, cu comentariul ‘Daech înseamnă asta!’: un bărbat îmbrăcat într-o salopetă oranj sub şenilele unui tanc, un bărbat îmbrăcat în acelaşi fel arzând într-o cuşcă şi trupul unui om decapitat, cu capul pus pe spate. Marine Le Pen a retras apoi una dintre fotografii, cea a lui James Foley, care a ‘şocat profund’ familia ostaticului american decapitat de SI.

O anchetă preliminară a fost lansată la acea dată împotriva unei alte deputate a FN, Gilbert Collard, pentru ‘difuzare de imagini violente’, acuzaţii similare celor formulate împotriva Marinei Le Pen, pe atunci europarlamentară, apoi au fost declanşate două anchete judiciare distincte.

Prin aceste imagini publicate pe Twitter, cele două parlamentare au explicat că doreau să protesteze împotriva unei ‘paralele neonorante’ SI-FN, făcută, potrivit lor, de un jurnalist, Jean-Jacques Bourdin, la postul BFMTV şi la radio RMC.

Parlamentul European a acceptat în martie să ridice imunitatea Marinei Le Pen. Aceasta a fost aleasă deputată în Franţa în iunie şi prin urmare s-a retras din Parlamentul European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.