StiripesurseDiasporaRusia acuză ONU că furnizează 'date false' în legătură cu ţintele...

Rusia acuză ONU că furnizează ‘date false’ în legătură cu ţintele civile din provincia siriană Idlib

Publicat:

Rusia a acuzat vineri ONU că furnizează “date false” în legătură cu şcolile şi spitalele care ar fi fost bombardate în provincia siriană Idlib de regimul sirian şi aliatul său rus, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Aproximativ trei milioane de persoane trăiesc în această regiune din nord-vestul Siriei, ultimul bastion al jihadiştilor care încă scapă de sub controlul Damascului.

Citește și : Tineri europeni activişti pentru mediu au stabilit revendicări comune pentru limitarea încălzirii globale

Bombardamentele efectuate aproape zilnic împotriva acestei zone au făcut aproximativ 800 de morţi în rândul populaţiei civile, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), şi au strămutat peste 400.000 de persoane, potrivit ONU.

Luna trecută, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a estimat că loviturile care vizează ţintele civile au fost aparent intenţionate.


La rândul său, responsabilul umanitar al ONU pentru Siria, Panos Moumtzis, a declarat joi la Geneva că în ultimele 100 de zile biroul său a confirmat raiduri asupra a “39 de unităţi de sănătate, 50 de şcoli, puncte de apă, pieţe, brutării (şi) mai multe suburbii civile”.

Dar ambasadorul rus pe lângă Naţiunile Unite la Geneva Ghenadi Gatilov, fost adjunct al ministrului de externe, a acuzat ONU că se bazează pe “date false” pentru identificarea siturilor civile la Idlib.

El a declarat că Moscova le-a cerut soldaţilor săi să verifice fiecare acuzaţie de lovitură împotriva ţintelor civile, dar că ei au descoperit că indiciile furnizate de “agenţiile umanitare ale ONU sunt false”.

“Ei spun că într-o anumită zi a fost distrusă o şcoală sau un spital în zona respectivă. Ei dau coordonatele. Personalul nostru verifică şi constată că nu există spital acolo, nu există nici şcoală şi că în ziua indicată de agenţiile umanitare ONU aviaţia rusă nu a efectuat niciun raid”, a declarat Gatilov

El a cerut agenţiilor ONU să “verifice informaţiile pe care le primesc de la ONG-uri”. “Ele nu o fac şi nu ştiu de ce”, a adăugat diplomatul rus.

ONU se teme că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad va lansa în curând o vastă ofensivă împotriva grupării jihadiste Hayat Tahrir Al-Sham (HTS, fosta filială siriană a reţelei teroriste Al Qaida), care controlează din ianuarie cea mai mare parte din provincia Idlib şi părţi din provinciile vecine Alep, Hama şi Latakia, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.