StiripesurseSintezeLupte sângeroase pentru un punct-cheie din Siria: 59 de combatanţi au...

Lupte sângeroase pentru un punct-cheie din Siria: 59 de combatanţi au fost ucişi!

Publicat:

Înfruntări din nord-vestul Siriei între trupele loiale Damascului şi forţe dominate de jihadişti s-au soldat cu 59 de morţi în două locuri, a anunţat marţi Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO), relatează AFP, potrivit agerpres.

Luptele s-au intensificat de mai multe zile în regiune pe fondul avansării forţelor regimului sirian, care au recucerit duminică localitatea Al-Habit, în sudul provinciei Idleb.

Citeşte şi: S-au găsit primii vinovaţi de moartea lui Jeffrey Epstein: Directorul închisorii a fost TRANSFERAT şi doi gardieni au fost SUSPENDAŢI!

Gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida) controlează în mare parte provincia Idleb şi zone adiacente din provinciile vecine, unde se află, de asemenea, şi grupuri rebele siriene.

Marţi, înfruntările din sudul provinciei Idleb şi din împrejurimile Latakia s-au soldat cu moartea a 29 de membri ai trupelor pro-regim şi a 30 de jihadişti şi combatanţi din grupurile rebele aliate, potrivit OSDO.


Şase civili au fost ucişi în sudul Idleb, dintre care trei în raiduri aeriene ale regimului asupra Khan Sheikhoun, cel mai mare oraş din provincie, a mai precizat sursa citată.

Al-Habit este, potrivit OSDO, prima localitate recucerită de regim în provincia Idleb în peste trei luni de bombardamente cvasicotidiene ale regimului şi ale aliatului său rus în regiune.

Citeşte şi: Sute de români au rămas BLOCAŢI pe o insulă grecească

De la sfârşitul lui aprilie, peste 816 civili au fost ucişi în violenţe, precum şi peste 1.200 de combatanţi jihadişti şi rebeli şi peste 1.000 de militari ai trupelor pro-regim, potrivit OSDO. De asemenea, peste 400.000 de persoane au fost nevoite să plece din regiune, potrivit ONU.

Declanşat în 2011 în urma reprimării manifestaţiilor pro-democraţie, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.