StiripesurseDiasporaMacron doreşte o 'regândire a relaţiei' dintre Europa cu Rusia

Macron doreşte o ‘regândire a relaţiei’ dintre Europa cu Rusia

Publicat:

Ar trebui “regândită relaţia noastră cu Rusia”, pentru că “a împinge Rusia departe de Europa este o profundă greşeală”, a estimat marţi, la Paris, preşedintele francez Emmanuel Macron, informează AFP, potrivit agerpres.

Adresându-se ambasadorilor Franţei prezenţi la Paris la reuniunea lor anuală, şeful statului francez, care deja s-a declarat favorabil unei normalizări a relaţiilor cu Moscova, tensionate în urma anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, a adăugat: “Trebuie explorate în mod strategic căile unei asemenea apropieri şi puse condiţiile noastre”.

Citește și : Rusia îi va prezenta preşedintelui turc noul său avion de vânătoare invizibil Su-57

“Ştiu că mulţi dintre voi au trebuit” să lucreze uneori asupra unor dosare în care “totul i-a condus să aibă neîncredere faţă de Rusia, uneori în mod întemeiat”, a declarat el în faţa diplomaţilor. “Şi noi am structurat această relaţie după prăbuşirea Zidului Berlinului în această neîncredere. Printr-o succesiune de neînţelegeri. Şi eu nu sunt deloc naiv atunci când doresc restructurarea acestei relaţii”, a adăugat el.

“Suntem în Europa şi, dacă nu vom şti la un moment dat să facem ceva util cu Rusia, vom rămâne cu o tensiune profund sterilă, vom continua să avem conflicte îngheţate peste tot în Europa, vom avea o Europă care este scena unei lupte strategice între SUA şi Rusia, prin urmare să avem consecinţe ale războiului rece pe teritoriul nostru”, a continuat Macron.


“Asta i-am spus eu preşedintelui Putin săptămâna trecută la Bregancon (reşedinţa prezidenţială de vară): trebuie să avansăm pas cu pas”, a adăugat liderul francez.

Citește și : Netanyahu avertizează mişcarea Hezbollah şi Libanul să ‘aibă grijă’ la declaraţiile şi acţiunile lor

La 21 august, preşedintele Macron a estimat drept “pertinent” ca Rusia “să se poate reintegra la un moment dat” în G7 care ar redeveni atunci G8. “Condiţia prealabilă indispensabilă” pentru readmiterea Rusiei “este ca o soluţie să fie găsită în legătură cu Ucraina, în baza acordurilor de pace de la Minsk”, a adăugat el.

În legătură cu acest subiect, şeful statului francez a anunţat luni, în timpul summitului G7 de la Biarritz, organizarea, în septembrie, a unui summit care să-i reunească pe liderii ucrainean, rus, german şi francez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.