StiripesurseSintezePetrolierul iranian Adrian Darya pare să se îndrepte spre Siria

Petrolierul iranian Adrian Darya pare să se îndrepte spre Siria

Publicat:

Petrolierul iranian, care se află în centrul unei dispute între Washington și Teheran, nu se mai îndreaptă spre portul Iskenderun din Turcia, potrivit datelor de localizare oferite de compania Refinitiv, relatează Reuters, scrie mediafax.

Potrivit datelor de localizare oferite de compania Refinitiv, petrolierul a executat vineri o serie de manevre şi pare să se îndrepte spre portul Iskenderun, aflat la aproximativ 200 de kilometri nord de rafinăria Baniyas din Siria, presupusa destinaţie iniţială a navei.

Citește și : Cel puţin 40 de lideri jihadişti, ucişi într-un atac american în Siria

Totuşi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a afirmat că petrolierul, care transportă 2 milioane de barili de petrol, se îndreaptă spre „principalul port din Liban”.

Citeşte şi:  Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice a atenţionat Siria în legătură cu utilizarea de arme chimice

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.