StiripesurseȘtirile zileiPence, criticat pentru că s-a cazat la hotelul lui Trump în...

Pence, criticat pentru că s-a cazat la hotelul lui Trump în Irlanda

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence şi-a atras critici din partea democraţilor pentru faptul că, deşi s-a întâlnit marţi cu oficialii irlandezi la Dublin, s-a cazat la un hotel aflat în proprietatea lui Donald Trump, la aproape 300 km de capitală, la îndemnul preşedintelui, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Pence a ajuns marţi pe calea aerului la Dublin după ce a petrecut noaptea la Trump International Golf Club din Doonbeg, pe coasta vestică a Irlandei. Acelaşi hotel a găzduit familia Trump în timpul unei scurte călătorii în Irlanda în luna iunie.

Citește și : Jens Stoltenberg le face promisiuni americanilor pe frontul din Afganistan

Întrebat dacă Trump i-a sugerat lui Pence să se cazeze la hotelul său, şeful de personal al vicepreşedintelui, Marc Short, le-a răspuns jurnaliştilor: ‘Cred că a fost o sugestie’, dar în niciun caz o cerinţă.

Congresmanul democrat Ted Lieu, care reprezintă California, l-a acuzat pe Pence, într-o postare pe Twitter, că ‘varsă banii contribuabililor’ în buzunarul lui Trump prin şederea la hotelul acestuia. ‘Aţi depus un jurământ pe Constituţie, nu pe @realDonaldTrump’, a scris Lieu.


La rândul său, Comitetul Naţional Democrat le-a transmis americanilor, tot pe Twitter, că alegerea hotelului de către Pence înseamnă că banii din taxele lor sunt folosiţi ‘să facă familia Trump mai bogată’.

Şederea lui Mike Pence a fost plătită din banii contribuabililor americani, a precizat Short, însă vicepreşedintele a achitat personal cazarea pentru sora şi mama sa, care îl însoţesc în călătorie. Străbunica lui Mike Pence era originară din Doonbeg.

Donald Trump a păstrat proprietatea hotelurilor sale, a terenurilor de golf şi a altor afaceri, dar a cedat controlul acestora către fiii săi cu puţin înainte de a fi învestit preşedintele, în ianuarie 2017.

Asociaţii de monitorizare afirmă însă că nu există garanţii că Trump nu obţine un profit direct din acţiunile sale ca preşedinte.

Potrivit lui Marc Short, planul iniţial era ca vicepreşedintele să ţină întâlnirile la Dublin şi să se îndrepte apoi spre Doonbeg. O schimbare de ultim moment în program a făcut ca Pence să fie nevoit să se deplaseze la Dublin după o primă noapte de şedere în Irlanda, iar hotelul lui Trump fusese deja verificat.

Citește și : Dominic Raab: ‘PĂCĂLELILE din Parlament împiedică Brexit’

Trump şi-a anulat joi deplasarea programată în Polonia, anunţând că rămâne în SUA din cauza ameninţării uraganului Dorian, şi că locul său va fi luat de Pence.

Preşedintele american a fost criticat ulterior pentru faptul că a jucat golf în acest timp.

La Dublin, Mike Pence s-a întâlnit cu preşedintele Irlandei, Michael Higgins, şi cu prim-ministrul Leo Varadkar, după ce a îndemnat Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană într-un mod care să ‘încurajeze stabilitatea şi să menţină fundamentul solid construit de Acordul din Vinerea Mare’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.