StiripesurseȘtirile zileiPence, criticat pentru că s-a cazat la hotelul lui Trump în...

Pence, criticat pentru că s-a cazat la hotelul lui Trump în Irlanda

Publicat:

Vicepreşedintele american Mike Pence şi-a atras critici din partea democraţilor pentru faptul că, deşi s-a întâlnit marţi cu oficialii irlandezi la Dublin, s-a cazat la un hotel aflat în proprietatea lui Donald Trump, la aproape 300 km de capitală, la îndemnul preşedintelui, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Pence a ajuns marţi pe calea aerului la Dublin după ce a petrecut noaptea la Trump International Golf Club din Doonbeg, pe coasta vestică a Irlandei. Acelaşi hotel a găzduit familia Trump în timpul unei scurte călătorii în Irlanda în luna iunie.

Citește și : Jens Stoltenberg le face promisiuni americanilor pe frontul din Afganistan

Întrebat dacă Trump i-a sugerat lui Pence să se cazeze la hotelul său, şeful de personal al vicepreşedintelui, Marc Short, le-a răspuns jurnaliştilor: ‘Cred că a fost o sugestie’, dar în niciun caz o cerinţă.

Congresmanul democrat Ted Lieu, care reprezintă California, l-a acuzat pe Pence, într-o postare pe Twitter, că ‘varsă banii contribuabililor’ în buzunarul lui Trump prin şederea la hotelul acestuia. ‘Aţi depus un jurământ pe Constituţie, nu pe @realDonaldTrump’, a scris Lieu.


La rândul său, Comitetul Naţional Democrat le-a transmis americanilor, tot pe Twitter, că alegerea hotelului de către Pence înseamnă că banii din taxele lor sunt folosiţi ‘să facă familia Trump mai bogată’.

Şederea lui Mike Pence a fost plătită din banii contribuabililor americani, a precizat Short, însă vicepreşedintele a achitat personal cazarea pentru sora şi mama sa, care îl însoţesc în călătorie. Străbunica lui Mike Pence era originară din Doonbeg.

Donald Trump a păstrat proprietatea hotelurilor sale, a terenurilor de golf şi a altor afaceri, dar a cedat controlul acestora către fiii săi cu puţin înainte de a fi învestit preşedintele, în ianuarie 2017.

Asociaţii de monitorizare afirmă însă că nu există garanţii că Trump nu obţine un profit direct din acţiunile sale ca preşedinte.

Potrivit lui Marc Short, planul iniţial era ca vicepreşedintele să ţină întâlnirile la Dublin şi să se îndrepte apoi spre Doonbeg. O schimbare de ultim moment în program a făcut ca Pence să fie nevoit să se deplaseze la Dublin după o primă noapte de şedere în Irlanda, iar hotelul lui Trump fusese deja verificat.

Citește și : Dominic Raab: ‘PĂCĂLELILE din Parlament împiedică Brexit’

Trump şi-a anulat joi deplasarea programată în Polonia, anunţând că rămâne în SUA din cauza ameninţării uraganului Dorian, şi că locul său va fi luat de Pence.

Preşedintele american a fost criticat ulterior pentru faptul că a jucat golf în acest timp.

La Dublin, Mike Pence s-a întâlnit cu preşedintele Irlandei, Michael Higgins, şi cu prim-ministrul Leo Varadkar, după ce a îndemnat Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană într-un mod care să ‘încurajeze stabilitatea şi să menţină fundamentul solid construit de Acordul din Vinerea Mare’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.