StiripesurseDiasporaUniunea Europeană lansează o bază de date judiciară pentru a întări...

Uniunea Europeană lansează o bază de date judiciară pentru a întări cooperarea în combatarea terorismului

Publicat:

Uniunea Europeană a lansat o bază de date care va ajuta statele membre să coopereze mai strâns pentru a combate ameninţările teroriste, a anunţat joi Eurojust, agenţia europeană de cooperare judiciară în materie penală, transmite dpa, potrivit agerpres.

Registrul Contraterorist (CRT) adună informaţii importante despre procedurile judiciare împotriva suspecţilor de infracţiuni teroriste, într-o bază de date centralizată menită să faciliteze munca procurorilor de identificare a suspecţilor sau reţelelor investigate în cazuri cu potenţiale implicaţii transfrontaliere, explică Eurojust.

Citește și : Parlamentul britanic va fi chemat să se pronunţe luni din nou cu privire la alegeri anticipate

Registrul a intrat în vigoare la 1 septembrie şi va sta la dispoziţia statelor membre 24 de ore din 24, a indicat agenţia europeană.

Potrivit acesteia, iniţiativa de creare a unei baze de date transfrontaliere în materie de acţiuni teroriste a venit în urma atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris, când mai multe state europene – Franţa, Germania, Spania, Italia, Luxemburg şi Olanda – au început să strângă date pentru a facilita coordonarea la nivel internaţional.


Se crede că atacurile respective au fost plănuite din Siria, iar logistica şi organizarea au fost puse la punct în Belgia.

‘Acum când teroriştii operează tot mai mult în reţele transfrontaliere, Uniunea Europeană trebuie să facă acelaşi lucru’, a subliniat joi preşedintele Eurojust, Ladislav Harman, numind CRT drept ‘un mare pas înainte în lupta împotriva terorismului.’

Citește și : Putin invită liderii G7 în Rusia dacă doresc să reprimească ţara sa în acest grup

CRT, operat de Eurojust cu sediul la Haga, se va axa doar pe proceduri judiciare şi condamnări, astfel încât nu se va suprapune cu analizele întreprinse de Europol, şi va ajuta statele membre să pună în comun date despre terorişti cu diferite orientări ideologice: islamişti, extremişti de stânga şi extremişti de dreapta, precizează Eurojust.

Statele membre trebuie să furnizeze lunar informaţii despre suspecţi şi cazuri către acest registru, a mai arătat agenţia europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.