StiripesurseDiasporaTurismul la Cernobâl a înregistrat 'un nou record' în 2019

Turismul la Cernobâl a înregistrat ‘un nou record’ în 2019

Publicat:

Turismul în zona de excludere a centralei atomice ucrainene de la Cernobâl, unde în urmă cu 33 de ani a avut loc cea mai mare catastrofă nucleară din istorie, a înregistrat “un nou record” fiind vizitat de aproape 75.000 de turişti până în august anul acesta, relatează vineri EFE, scrie agerpres.

“Anul acesta s-a stabilit deja un nou record de vizite în zona de excludere”, de aproximativ 30 de kilometri în jurul centralei, a informat Agenţia care administrează zona de excludere pe pagina sa de Facebook.

Citește și : Încă o lovitură pentru Johnson: Camera Lorzilor a adoptat legea care împiedică un Brexit fără acord

În opt luni, 74.671 de turişti au vizitat zona dezastrului şi doar în luna august s-au înregistrat un număr de 14.416 de vizitatori, de cinci ori mai mult decât la începutul anului.

Între ianuarie şi februarie aproape 3.000 de persoane au vizitat locul dezastrului, dar începând din martie “numărul turiştilor a crescut repede”, altfel spus înainte ca serialul HBO ‘Chernobyl’ despre accidentul nuclear să fie difuzat şi să aibă un mare succes.


Miniserialul a contribuit, totuşi, la atragerea atenţiei spre Cernobâl, potrivit autorităţilor ucrainene.

Agenţia a aprobat 21 de rute pentru turişti în zona de excludere: 13 rute terestre, cinci acvatice şi trei zone aeriene.

În general, fluxul de turişti în zonă a crescut considerabil în ultimii ani, potrivit Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale din Ucraina a crescut de zece ori. Numărul lor a crescut de la 8.000 în 2015 la 70.000 în următorii patru ani.

Citește și : Şefa diplomaţiei suedeze părăseşte guvernul pentru a se dedica familiei

Potrivit aceleiaşi surse, jumătate dintre vizitatori sunt turişti străini, atraşi de amploarea catastrofei şi de legenda “oraşului-fantomă Pripiat”.

Potrivit evaluărilor oficiale, explozia care s-a produs în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986 a împrăştiat 200 de tone de radioactivitate de peste 50 de milioane de currie, echivalentul a 500 de bombe atomice de la Hiroshima.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.