StiripesurseDiaspora10 arestări, inclusiv un imam, într-o operaţiune împotriva terorismului în centrul...

10 arestări, inclusiv un imam, într-o operaţiune împotriva terorismului în centrul Italiei

Publicat:

Justiţia italiană a anunţat sâmbătă că a emis mandate de arestare împotriva a 10 persoane, opt de origine tunisiană şi două italiene, bănuite de finanţarea terorismului, între care un imam din Teramo, în Abruzzo, în centrul Italiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste persoane sunt bănuite că “au creat numeroase conturi contabile false, prin intermediul diverselor societăţi, pentru a ascunde importante sume de bani, rezultate în parte din evaziunea fiscală”, se menţionează într-un comunicat al parchetului din L’Aquila, capitala regiunii Abruzzo şi al provinciei L’Aquila.

Citește și : Roiuri record de muşte în oraşul pakistanez Karachi după trecerea musonului (FOTO)

Aceşti bani serveau “şi la finanţarea activităţilor legate de organizaţia radicală al-Nosra”, fosta branşă siriană a reţelei teroriste Al Qaida, potrivit aceleiaşi surse.

O parte din bani era destinată imamilor din Italia, “între care unul condamnat definitiv pentru asociere cu răufăcători în scopul terorismului internaţional”, se mai menţionează în comunicat.


Printre cei 10 arestaţi figurează, în afară de imam, un contabil italian, potrivit comunicatului, care precizează că au fost confiscate mărfuri, bani şi bunuri imobiliare în valoare “de peste un milion de euro”.

Citește și : Iranul anunţă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru îmbogăţirea uraniului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.