StiripesurseDiasporaAlegerile anticipate nu ar scoate Spania din impasul politic (sondaj)

Alegerile anticipate nu ar scoate Spania din impasul politic (sondaj)

Publicat:

Alegerile anticipate nu ar duce la o majoritate clară în parlamentul spaniol, arată un sondaj de opinie preluat luni de Reuters, cu două săptămâni înainte de termenul-limită până la care premierul în exerciţiu, socialistul Pedro Sanchez, trebuie să găsească sprijin pentru un nou guvern, potrivit agerpres.

Conform sondajului, cele două partide tradiţionale, Partidul Popular (PP) şi Partidul Socialist (PSOE), ar obţine mai multe voturi decât în aprilie, când socialiştii s-au clasat pe primul loc, dar fără să aibă majoritatea.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a a aprobat legea care împiedică un Brexit fără acord pe 31 octombrie

Până acum, tratativele lui Sanchez cu partidul de extremă stângă Unidas Podemos nu au dus la un acord pentru formarea unui nou cabinet.

Sondajul realizat de GAD3 pentru ziarul ABC arată că după noi alegeri socialiştii ar obţine 137 de locuri în parlament, cu 14 mai multe decât în aprilie, iar Partidul Popular (PP, conservator) 82, de la 56 în prezent. Pentru majoritate este nevoie 176 de deputaţi.


Toate celelalte formaţiuni ar fi dezavantajate de un nou scrutin, deşi noile formaţiuni populiste au reuşit în ultimii cinci ani să pună capăt deceniilor de dominare a celor două partide mari. Vox (extrema dreaptă) ar obţine doar 14 locuri, în loc de 24 câte are acum, Podemos 42, în scădere cu 7, iar Ciudadanos (centru) ar rămâne cu 45 de deputaţi, în loc de 57.

Citește și : AIEA a găsit urme de uraniu într-un depozit secret al Teheranului

Dacă nu reuşeşte să formeze un nou guvern până pe 23 septembrie şi recurge la noi alegeri, Sanchez ar putea rămâne premier şi fără sprijinul partidelor separatiste catalane, arată calculele bazate pe sondajul menţionat; i-ar fi însă necesare în continuare voturile partidului regional basc PNV şi cele ale Podemos, care i-a respins săptămâna trecută ultima ofertă.

Pentru sondaj, GAD3 a intervievat 1000 de persoane, între 2 şi 6 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.