StiripesurseDiasporaDavid Cameron este conștient de faptul că unii oameni nu îl...

David Cameron este conștient de faptul că unii oameni nu îl vor ierta niciodată pentru referendumul pentru Brexit

Publicat:

Fostul premier al Marii Britanii, David Cameron, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului american de televiziune CNN, că este conștient de faptul că unii oameni nu îl vor ierta niciodată pentru referendumul privind Brexit și a susținut din nou organizarea unui al doilea referendum, potrivit mediafax.

„Unele persoane nu mă vor ierta pentru că am organizat acel referendum. Alții nu mă vor ierta pentru că l-am organizat și l-am pierdut. Există, desigur, și oameni care au dorit un referendum și au dorit ieșirea din Uniunea Europeană și care sunt bucuroși că am făcut această promisiune și am respectat-o”, a spus Cameron.

Citește și : British Airways anulează sute de zboruri din 27 septembrie înainte de următoarea grevă a piloţilor

De asemenea, fostul premier britanic a mai spus că se gândește în fiecare zi la referendumul din 2016. „Mă gândesc în fiecare zi la asta, la faptul că am pierdut și la consecințele acestui lucru, dar și la ce am fi putut face diferit. Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu ce urmează să se întâmple”, a spus el.

CNN notează că după ce a pledat pentru rămânerea în Blocul comunitar în campania dinaintea referendumului din 2016 și, în cele din urmă, britanicii au decis părăsirea UE, David Cameron s-a retras din viața politică și a acordat foarte puține interviuri.


„Mă doare să văd ceea ce s-a întâmplat, faptul că am pierdut și greșelile pe care le-am făcut”, a adăugat Cameron. El a mai spus că, din punctul său de vedere, un al doilea referendum ar putea fi o soluție pentru ieșirea din actualul blocaj privind Brexit. „Nu cred că putem exclude (un al doilea referendum, n.r.), pentru că suntem într-un blocaj”, a spus acesta.

Citește și : Producţia de petrol a Arabiei Saudite, afectată de un atac cu drone lansat de rebelii yemeniţi houthi

Actualul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.