StiripesurseDiasporaKremlinul transmite că nu a primit o cerere de mediere în...

Kremlinul transmite că nu a primit o cerere de mediere în cazul disensiunilor între Iran şi Arabia Saudită

Publicat:

Administraţia de la Kremlin a anunţat marţi că nu a primit o cerere oficială pentru ca Moscova să acţioneze ca mediator în cazul disensiunilor între Iran şi Arabia Saudită, informează postul Al Jazeera, scrie mediafax.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat marţi că Rusia nu a primit noi informaţii pe baza cărora să poată trage concluzii clare despre incident.

Citește și : Avocat: Premierul Johnson va acţiona în consecinţă dacă Curtea Supremă decide că suspendarea parlamentului a fost ilegală

“Nu favorizam astfel de acuzaţii sau concluzii grăbite despre cine este responsabil de atac”, a adăugat oficialul rus.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită, a informat cotidianul Financial Times. Insurgenţii huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, au revendicat atacurile cu drone care au provocat incendii la centrele saudite de rafinare a petrolului din Abqaiq şi Khurais.


Donald Trump, preşedintele SUA, a anunţat că aşteaptă poziţia Arabiei Saudite referitoare la autorii atacului, sugerând că Washingtonul ar putea lansa o acţiune militară. Administraţia americană a atribuit atacurile Iranului.

Citește și : Aproximativ 153.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după redeschiderea postului de frontieră cu Iordania

Iranul a catalogat drept “inacceptabile” acuzaţiile Statelor Unite privind responsabilitatea Teheranului în lansarea atacurilor care au vizat instalaţii petroliere din Arabia Saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.