StiripesurseDiasporaMacedonia de Nord mizează pe canabisul medicinal pentru stimularea economiei şi...

Macedonia de Nord mizează pe canabisul medicinal pentru stimularea economiei şi exporturilor

Publicat:

Până în urmă cu doi ani, Slave Ivanovski se număra printre cei mai mari exportatori de tomate şi ardei din Macedonia de Nord, după care a trecut la cultivarea de canabis în scop medicinal, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Această mică ţară din Balcani a legalizat canabisul în scop medicinal în anul 2016, alăturându-se unui număr din ce în ce mai mare de ţări care au făcut acelaşi lucru precum Marea Britanie, Grecia, Thailanda şi unele state americane.

Citește și : Treisprezece persoane, ucise de fulger în Sudanul de Sud

“Este o afacere foarte profitabilă, care nu necesită un efort foarte mare şi are un viitor”, spune Slave Ivanovski, care cultivă plante de canabis într-o seră la Stip, o localitate amplasată la sud-est de capitala Skopje.

Începând din 2017, Macedonia de Nord a emis 28 de autorizaţii pentru cultivarea şi producţia de ulei de canabis şi alte 15 companii aşteaptă să îşi primească autorizaţiile. Însă până acum cantitatea produsă este foarte mică iar exporturile sunt la nivelul zero deoarece producătorii trebuie să îşi perfecţioneze competenţele.


Ivanovski, care a investit 10 milioane de euro în achiziţionarea de teren şi tehnologie, spune că principala provocare este ajungerea la nivelul de calitate cerut de clienţi. Ivanovski speră că într-o zi să poată exporta spre Germania şi Polonia însă pentru acest lucru să se întâmple trebuie să respecte standardele internaţionale.

Pentru a stimula exporturile de canabis, autorităţile de la Skopje vor modifica şi legislaţia. “Ne aşteptăm ca această industrie să genereze până la un procent din PIB”, a declarat ministrul Sănătăţii, Venko Filipce.

Macedonia de Nord este una din cele mai sărace ţări din Europa. Agricultura este responsabilă pentru aproximativ 8% din PIB şi 10% din exporturile ţării.

Guvernul de la Skopje a ordonat ca, în jurul culturilor de canabis, să fie ridicate garduri de sârmă ghimpată cu o înălţime de patru metri şi să fie montate camere de luat vederi.

Citește și : Accident rutier grav în Italia. Zeci de răniţi după ce un autobuz a ieşit de pe carosabil

“Oamenii credeau că vor câştiga uşor bani şi au investit în cultivarea de canabis. Însă ulterior şi-au dat seama că tehnologia necesară este una costisitoare şi de asemenea sunt necesare autorizaţii foarte scumpe”, a declarat Konstantin Dukovski, preşedintele Asociaţiei producătorilor.

Pentru a promova această industrie, premierul Zoran Zaev s-a întâlnit cu investitorul american Michael Straumietis, care a fondat compania Advanced Nutrients, specializată în producţia de substanţe nutritive pentru plantele de canabis. “Această ţară are un potenţial imens şi sunt încântat să mă alătur eforturilor pentru a face din Macedonia de Nord una din primele superputeri europene în domeniul canabisului”, a scris Michael Straumietis pe contul său de Instagram.

Potrivit unui raport al Imarc, valoarea pieţei de canabis medicinal ar putea creşte până la 44 miliarde dolari în 2024, de la o valoare estimată la 13,4 miliarde dolari în 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.