StiripesurseDiasporaBoJo, 'prins cu mâța-n sac'! Premierul britanic minte cu nonșalanță în...

BoJo, ‘prins cu mâța-n sac’! Premierul britanic minte cu nonșalanță în fața jurnaliștilor

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a fost prins în flagrant delict cu o minciună şi a încercat să scape din situaţie notând pe Twitter că întâlnirea lui cu un tată de familie furios într-un spital “nu a fost câtuşi de puţin un incident jenant”, informează joi AFP, potrivit agerpres.

O înregistrare video în care se poate vedea cum Boris Johnson este acuzat de un tată de familie furios, care denunţă lipsa cronică de cadre în sistemul public de sănătate NHS, a devenit virală pe internet, bărbatul reproşându-i premierului că a organizat în acest context o vizită însoţit de mass-media. “Nu este mass-media aici”, îi răspunde Boris Johnson, sub ochii jurnaliştilor. Tatăl de familie se întoarce atunci spre persoana care filmează scena, în clicurile aparatelor foto, şi îl întreabă: “Cum adică nu este mass-media? Cine sunt oamenii ăştia?”.

Citește și: Laura Codruţa Kovesi este noul procuror-șef european

“Sunt bucuros că acest domn mi-a împărtăşit problemele lui. Aceasta nu este jenant, aceasta face parte din munca mea”, a scris miercuri seara, pe contul său de Twitter, Boris Johnson, al cărui mod de a se raporta la adevăr este denunţat cu regularitate de detractorii săi.


Boris Johnson a fost demis de la Times, la începutul carierei sale jurnalistice, pentru că a minţit cu privire la un citat.

În timpul campaniei pentru referendumul pe tema ieşirii din Uniunea Europeană (UE), el a folosit un slogan cu privire la sumele plătite de Marea Britanie în UE utilizând cifre false.

Boris Johnson a fost calificat drept “tatăl mincinoşilor” care a închis-o pe “mama parlamentelor” chiar miercuri, la Curtea Supremă din Londra, de avocatul parlamentarilor care se opun suspendării Parlamentului britanic decisă de premier.

Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

Nu în ultimul rând, Boris Johnson nu încetează să susţină că înregistrează “progrese” în negocierile cu Bruxellesul asupra unui acord de ieşire a Marii Britanii din UE, în timp ce responsabilii europeni, de la premierul irlandez Leo Varadkar la negociatorul UE, Michel Barnier, dezmint orice progres şi afirmă chiar că premierul britanic nu a venit cu nicio propunere scrisă viabilă.

Aflat în dificultate în problema Brexitului, premierul britanic conservator este în mod sistematic acuzat de persoane nemulţumite, imediat ce pune piciorul în afara Downing Street pentru vizite oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.