StiripesurseȘtirile zileiATAC ARMAT într-un bar din Carolina de Sud - Cel puțin...

ATAC ARMAT într-un bar din Carolina de Sud – Cel puțin două persoane au murit

Publicat:

Cel puțin două persoane au murit și alte opt au fost rănite sâmbătă, în urma unui atac armat petrecut într-un bar din orașul Lancaster din statul american Carolina de Sud, au informat oficiali locali, citați de Reuters, potrivit agerpres.

Autorul atacului se află în libertate și nu este clar dacă acesta a avut complici, a informat Biroul Șerifului din Lancaster, prin intermediul unui comunicat de presă.

Citește și : Fostul preşedinte tunisian Ben Ali a fost înmormântat la Medina

Potrivit aceleiași surse, incidentul a fost unul de proporții, iar din primele informații se pare că atacatorul a vizat o anumită persoană, în urma unei dispute. „Aceasta nu este o situaţie în care un necunoscut oarecare a ales un loc oarecare şi a intrat să împuşte oameni la întâmplare”, a declarat Doug Barfield, purtătorul de cuvânt al Biroului Șerifului.

Patru dintre răniți au fost transportați cu elicopterul la instituții medicale din apropiere, iar starea lor de sănătate nu este cunoscută în acest moment. Celelalte patru persoane rănite au fost și ele spitalizate, dar se află în afara oricărui pericol.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.