StiripesurseSintezeIranul a fost de acord cu un plan privind dialogul cu...

Iranul a fost de acord cu un plan privind dialogul cu SUA, susține Rouhani

Publicat:

Iranul a fost de acord cu un plan privind dialogul cu Statele Unite, în timpul reuniunii Adunării Generale a ONU de săptămâna trecută, înainte ca președintele american Donald Trump să amenințe cu intensificarea sancțiunilor impuse Teheranului, a informat Hassan Rouhani, relatează CNN, potrivit mediafax.

Președintele francez Emmanuel Macron a făcut propunerea și a încercat să făcă posibiliă o întrevedere între Donald Trump și liderul iranian Hassan Rouhani.

Citește și : Acuzații grave la adresa președintelui Hondurasului! Ar fi primit milioane de dolari de la traficanţi de droguri

 

“Președintele francez s-a întâlnit cu mine pentru a doua oară în 24 de ore și mi-a prezentat un plan, iar eu am confirmat că, din punctul nostru de vedere, planul este acceptabil”, a afirmat liderul iranian.


Rouhani a declarat că programul stipula faptul că Iranul nu trebuie să încerce să obține arme nucleare, însă trebuie să se conformeze păcii regionale și să contribuie la menținerea acesteia, iar în schimb Statele Unite vor ridica toate sancțiunile impuse acestuia.

Cu toate acestea, Teheranul a renunțat la plan după ce Donald Trump a declarat că va intensifica sancțiunile asupra Iranului, a informat Rouhani.

Citește și : Administrația Trump intenţionează să colecteze ADN-ul migranţilor intraţi ilegal în ţară

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.