StiripesurseDiasporaRusia încearcă ,prin răspândirea unor știri false, să influenţeze opinia publică...

Rusia încearcă ,prin răspândirea unor știri false, să influenţeze opinia publică din Olanda

Publicat:

Serviciile de securitate ruse încearcă să influenţeze opinia publică din Olanda prin răspândirea de ştiri false, a declarat ministrul olandez de interne, Kasja Ollongren, într-o intervenţie în parlament, relatează agerpres .

‘Olanda este monitorizată de serviciile de securitate ruse, printre altele’, a afirmat ministrul de interne, în faţa deputaţilor.

‘Ştim ce urmăreşte Rusia, dar nu ar trebui să presupunem că Rusia este singura’, a adăugat Kasja Ollongren.

Citiți și : FSB a arestat la Moscova 69 de extremişti jihadişti

Răspândirea de dezinformări nu este un fenomen nou, dar este ‘facilă, anonimă, rapidă şi ieftină’, a subliniat ea.


Ministrul a făcut referire la tentativa Rusiei de a influenţa opinia publică în legătură cu catastrofa în care a fost implicat avionul malaezian MH17, doborât pe teritoriul Ucrainei de o rachetă de provenienţă rusească, Kasja Ollongren menţionând existenţa unui site plin de informaţii false, dar făcut să pară o operaţiune oficială olandeză.

În plus, companii olandeze sunt ţinta unor atacuri cibernetice ruse, iar agenţi ai serviciilor secrete ruse operează în Olanda, culegând informaţii şi încercând să influenţeze luarea deciziilor, a mai explicat ministrul de interne.

Reţelele de socializare sunt folosite pentru răspândirea de dezinformări, ceea ce face absolut necesară colaborarea cu companiile Facebook, Google şi Twitter pentru contracararea propagandei. ‘Guvernul se va implica în discuţii cu aceste grupuri în legătură cu căile de combatere a influenţei politice (clandestine)’, a mai spus Ollongren, fără a da alte detalii.

În raportul său anual din 2017, serviciul de securitate olandez AIVD a menţionat că se confruntă tot mai des cu atacuri informatice şi cu tentative ilegale de influenţare a politicii, mai ales din partea Rusiei.

În luna februarie, de pildă, cotidianul New York Times a relatat că oponenţi ai Acordului de Asociere UE-Ucraina au folosit o ‘echipă ucraineană’ specială, formată din emigranţi simpatizanţi ai Rusiei, pentru a ajuta la bascularea opiniei publice olandeze în sensul dorit de Moscova.

În SUA este în curs o anchetă privind eforturile Rusiei de a influenţa alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.

De asemenea, Madridul afirmă că Moscova încearcă să influenţeze campania pentru independenţa Cataloniei, iar marţi, premierul britanic Theresa May a acuzat Rusia că recurge la ştiri false pentru a submina democraţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.