StiripesurseȘtirile zileiCel puţin zece morţi şi 27 de răniţi în urma unui...

Cel puţin zece morţi şi 27 de răniţi în urma unui atac produs în Afganistan

Publicat:

Cel puţin zece civili, printre care un copil, au fost ucişi după ce o camionetă în care fusese plasat explozibil a sărit în aer lângă un autobuz ce transporta recruţi ai armatei afgane, în provincia Nangarhar din estul Afganistanului, a anunţat luni un oficial afgan, informează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Alte 27 de persoane au fost rănite în atac, care a avut loc în jurul orelor locale 16:00 în oraşul Jalalabad, capitala provinciei, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Attaullah Khogyani.

Citește și : VIDEO – Înainte de ziua sa de naştere, Putin face o escapadă în taiga, cu camerele de filmat după el

Khogyani a adăugat că răniţii au fost transportaţi la spitalul din provincie, unii dintre ei fiind în stare critică.

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat. Atât gruparea teroristă Stat Islamic (SI), cât şi militanţii talibani sunt activi în această provincie.


Civilii duc greul războiului sângeros care are loc în Afganistan. Potrivit Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA), 1.366 de civili au fost ucişi şi 2.446 au fost răniţi de la 1 ianuarie până în 30 iunie anul curent.

Citește și : Uniunea Europeană se opune unei ofensive a Turciei în nord-estul Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.