StiripesurseDiasporaBoris Johnson le va cere parlamentarilor să susţină orice acord privind...

Boris Johnson le va cere parlamentarilor să susţină orice acord privind Brexitul obţinut cu UE

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson va cere parlamentului să susţină orice fel de acord privind Brexitul pe care va reuşi să-l obţină din partea Uniunii Europene, a relatat sâmbătă publicaţia britanică The Times, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Johnson va introduce o moţiune sâmbătă care ar urma să fie supusă la vot de legiuitori şi în care le va cere acestora să sprijine orice înţelegere pe care el va reuşi s-o obţină din partea Uniunii Europene la summitul din 17-18 octombrie, alături de termenii legii Benn, care îl obligă să încerce să obţină o nouă amânare a Brexitului în lipsa unui acord, a relatat sursa citată.

Citește și : Thomas Cook a primit o ofertă non-angajantă pentru operaţiunile sale din Europa de Nord

Uniunea Europeană a acceptat vineri să înceapă negocieri intense cu Regatul Unit pentru a încerca să depăşească blocajul cu privire la Brexit.

Săptămâna viitoare, liderii UE se vor întâlni în cadrul unui summit la Bruxelles, în cadrul căruia ambele părţi speră că se va putea finaliza un acord.


Citește și : VIDEO – Un pod de pe o autostradă s-a prăbușit în China; trei morţi şi doi răniţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.