StiripesurseSintezePutin: Toţi cei care se află ilegal pe teritoriul Siriei trebuie...

Putin: Toţi cei care se află ilegal pe teritoriul Siriei trebuie să abandoneze aceste zone

Publicat:

Toate forţele militare străine aflate în prezent în Siria care operează fără autorizarea guvernului preşedintelui Bashar al-Assad trebuie să se retragă din această ţară, a declarat sâmbătă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, informează EFE, potrivit agerpres.

“Toţi cei care se află ilegal pe teritoriul oricărui stat, în acest caz în Siria, trebuie să abandoneze aceste zone. Este valabil pentru toate ţările”, a insistat Putin într-un interviu acordat posturilor de televiziune RT, Arabik Sky News şi Al Arabiya. Liderul de la Kremlin a adăugat că, dacă viitorul guvern legitim al Siriei decide că nu mai are nevoie de prezenţa forţelor armate ruse, “atunci acest lucru va fi valabil şi pentru Rusia, bineînţeles”.

Citește și : Francois Hollande cere suspendarea Turciei din NATO

Putin a menţionat că este vorba despre un subiect pe care Rusia îl dezbate cu Iranul, Turcia şi inclusiv cu SUA.

“Este un lucru pe care îl spun deschis colegilor noştri: teritoriul Siriei trebuie eliberat de prezenţa militară străină, iar integritatea teritorială siriană trebuie restaurată”, a insistat Putin, care urmează să efectueze în scurt timp vizite în Arabia Saudită şi în Emiratele Arabe Unite.


Rusia, principalul aliat al regimului Bashar al-Assad, a început în septembrie 2015 o operaţiune militară în această ţară, la solicitarea Damascului, însă a efectuat două retrageri parţiale ale contingentului său militar, în martie 2016 şi în aprilie 2017. Totodată, pe teritoriul Siriei se mai află militari din SUA, Iran şi Turcia.

Citește și : Giuliani, anchetat în legătură cu activitățile sale în Turcia și Ucraina

Citeşte şi:  Iranul negociază cu Beijingul un acord 'care nu are nimic secret' (Javad Zarif)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.