StiripesurseDiasporaCel puţin şapte oameni au murit în POTOPUL de lângă Atena

Cel puţin şapte oameni au murit în POTOPUL de lângă Atena

Publicat:

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa miercuri după o ploaie torenţială produsă brusc în noaptea de marţi, în urma căreia drumurile au fost inundate, iar locuitorii au rămas blocaţi în locuinţe sau maşini, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Conform Brigăzii de Pompieri, cinci persoane – trei bărbaţi şi două femei – au fost găsite decedate în clădiri sau în apropierea acestora, în Mandra, o aşezare din apropierea Atenei.

Potrivit primelor informaţii, un bărbat şi o femeie, ambii octogenari, au fost găsiţi fără viaţă în subsolul caselor lor. Celelalte trei victime, o octogenară şi doi bărbaţi, unul de cincizeci de ani şi altul de 60 de ani, au fost descoperiţi morţi în faţa locuinţelor.


Citeşte şi: Două garnituri de metrou s-au ciocnit în Singapore. 25 de oameni sunt răniţi – VIDEO

Ploile torenţiale au afectat această zonă în noaptea de marţi spre miercuri, inclusiv localităţile Mandra şi Nea Peramos, la circa 30 de kilometri vest de Atena.

“Torente de noroi având un volum fără precedent încă mai curg în Mandra, situaţia este extrem de dificilă (…) trebuie să oprim mai întâi apa”, a declarat miercuri dimineaţa la radio Skaď Yannis Vassiliou, viceprefect al zonei.

Potrivit imaginilor difuzate de mass-media locală, autovehiculele pluteau pe străzile inundate din aşezările Mandra şi Nea Peramos unde a fost declarată “stare de urgenţă”.

Pompierii au primit peste 300 de apeluri pentru degajarea persoanelor rămase blocate, iar peste 120 de pompieri au fost desfăşuraţi la faţa locului.

Citeşte şi: Un avion de pasageri S-A PRĂBUŞIT în Rusia. Şase oameni au murit. Singurul supravieţuitor este un copil

”Practic, întregul oraş Nea Peramos a fost inundat”, a declarat miercuri dimineaţa la Antenna TV primarul localităţii Nea Peramos, Grigoris Stamoulis. ”Nu cred că am mai văzut vreodată aici o inundaţie asemănătoare”, a adăugat edilul.

Unii dintre locuitori au fost nevoiţi să se urce în balcoanele şi pe acoperişurile locuinţelor, a precizat postul naţional de televiziune.

Marţi, Grecia a declarat stare de urgenţă pe insula Symi după ce o furtună a măturat străzile, a împins maşinile în apă, a distrus locuinţe şi a întrerupt furnizarea alimentării cu electricitate şi cu apă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.