StiripesurseȘtirile zileiMajoritatea republicană din Senatul american dorește abrogarea proiectului Obamacare

Majoritatea republicană din Senatul american dorește abrogarea proiectului Obamacare

Publicat:

Majoritatea republicană din Senatul american a adăugat abrogarea obligaţiei universale de achiziţie a unei asigurări de sănătate la proiectul său de reformă privind sistemul fiscal, o nouă tentativă de îndeplinire a unei promisiuni electorale a lui Donald Trump, până în prezent eşuată, relatează agerpres .

Cele două camere ale Congresului dezbat în prezent marele proiect de scădere a taxelor şi de simplificare a fiscalităţii susţinut de preşedintele republican.

Camera Reprezentanţilor ar urma să se exprime joi prin vot asupra versiunii sale de reformă, în timp ce, în Senat, Comisia de Finanţe dezbate propria versiune începând de luni.

Citiți și : Poliţia bulgară a arestat un grup de traficați de migranți

Planul Senatului diferă de cel al Camerei Reprezentanţilor şi include, de marţi seară, eliminarea penalităţii introduse de reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama, penalitate care este acum aplicată contribuabililor care nu au asigurare de sănătate.


Această amendă urmăreşte să determine persoanele tinere şi sănătoase să cotizeze şi să participe la sistem, pentru a compensa costurile cu îngrijirea pacienţilor foarte bolnavi. Însă este unul din aspectele cel mai puţin apreciate din cadrul Obamacare şi ţinta predilectă a republicanilor.

Amenda este în 2017 de 2,5% din veniturile anuale ale unei gospodării sau de 695 de dolari, prevalând valoarea cea mai mare.

Majoritatea republicană a eşuat în mai multe rânduri să abroge, chiar şi parţial, Obamacare, din cauza opoziţiei unora dintre membrii săi, ultima dată în septembrie.

Eliminarea penalităţii este departe de abrogarea totală cerută de mult timp de Donald Trump. Însă ea ar avea totuşi un efect asupra sistemului de sănătate, conform unei analize a Biroului pentru buget din Congres (CBO).

Patru milioane de persoane ar alege să nu mai apeleze la asigurare de sănătate din primul an de la punerea în aplicare a reformei, estimează CBO, iar preţul mediu al asigurărilor individuale ar creşte, prin urmare, cu 10%.

Liderii republicanilor speră că această măsură minimă de abrogare a penalităţilor reprezintă cel mai mic numitor comun din rândul majorităţii.

Senatorul John McCain, care a sabotat tentativele precedente, a declarat că nu se opune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şcoli din Austria oferă şi în anul şcolar viitor cursuri de română ca limbă maternă

Elevii români care frecventează sistemul public de învăţământ din Austria au posibilitatea să participe la cursuri de limba română ca limbă maternă, reaminteşte ambasada...

ANI a pus ochii pe averea unui ştab de la Poliţia de Frontieră

Șeful Direcției urmărire penală a Poliției de Frontieră, Vladimir Batcu, este vizat de un control al Autorității Naționale de Integritate (ANI), după ce inspectorii...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Energocom a procurat în luna iunie energie electrică la un preț de 131 euro/MWh

SA Energocom a achiziționat în luna iunie 314.011 MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de 131,52 euro/MWh, informează Moldpres. Potrivit Energocom, necesarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.