StiripesurseSocialANI a pus ochii pe averea unui ştab de la Poliţia...

ANI a pus ochii pe averea unui ştab de la Poliţia de Frontieră

Publicat:

Șeful Direcției urmărire penală a Poliției de Frontieră, Vladimir Batcu, este vizat de un control al Autorității Naționale de Integritate (ANI), după ce inspectorii au fost sesizați cu privire la unele neconcordanțe din declarația de avere. Potrivit ANI, verificările vizează veniturile declarate și achizițiile făcute, inclusiv din credite.

Acesta a cumpărat un apartament de peste 63 de metri pătrați în anul 2024, pentru care a plătit aproximativ 45.000 de euro. În 2025, funcționarul a mai achiziționat un bun imobil și un garaj care au costat peste de 10.000 de euro, transmite IPN.

În paralel, șeful din cadrul Poliției de Frontieră a făcut șapte împrumuturi în euro și lire sterline între 2024-202, în total peste 100.000 de euro și 13.000 de lire sterline, cu termene de returnare foarte mici, unele fiind scadente în 2027 sau 2030.

În urma unei evaluări preliminare, instituția a considerat că există suficiente motive pentru a demara o anchetă privind modul în care au fost realizate achizițiile.

După finalizarea verificărilor, persoana vizată va fi informată oficial și va avea posibilitatea să prezinte explicații și documente privind sursa mijloacelor financiare, se menționează în nota ANI.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Admiterea în universități va începe pe 27 iulie: burse majorate cu 40 la sută și oportunități extinse de dezvoltare pentru viitorii studenți

Admiterea la universitățile din Republica Moldova va începe pe 27 iulie. Actele vor putea fi depuse online, pe platforma eadmitere.gov.md, atât pentru studiile de...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Aglomeraţie mare la PTF Sculeni! Autorităţile recomandă rute alternative

Călătorii care intenționează să traverseze frontiera prin punctul de trecere Sculeni sunt atenționați că, la această oră, se înregistrează trafic intens și timpi de...

Sportivele noastre se întorc cu bronz de la Jocurile Balcanice U-20 de volei pe plajă

Republica Moldova a cucerit medalia de bronz la feminin în cadrul Jocurilor Balcanice U-20 la volei pe plajă. Distincția a fost obținută de perechea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.