StiripesurseDiasporaPreşedintele ceh Milos Zeman este în spital pentru 'odihnă'

Preşedintele ceh Milos Zeman este în spital pentru ‘odihnă’

Publicat:

Preşedintele ceh Milos Zeman se află în spital de câteva zile, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt, potrivit DPA, scrie agerpres.

Scopul internării este de a-i permite să se odihnească şi să revină la o condiţie fizică bună, a spus purtătorul de cuvânt pentru cotidianul Blesk.

Citește și : Diplomaţi americani, acuzaţi că ar fi încercat să intre într-o zonă unde se află o bază secretă rusă

Preşedintele, care a împlinit 75 de ani la sfârşitul lunii septembrie, va primi, printre altele, infuzii de vitamine şi minerale, a declarat el, adăugând că nu este deloc vorba de vreo problemă gravă de sănătate.

Zeman a vrut să fie în formă fizică maximă pentru ceremoniile tradiţionale de Ziua Naţională a Cehiei, la 28 octombrie.


Preşedintele spune că suferă de mult de timp de diabet şi de neuropatie, o boală asociată a sistemului nervos periferic, ceea ce înseamnă că în apariţiile publice trebuie să folosească un baston.

Politicianul, care le-a urat la un moment dat moarte abstinenţilor la un toast, şi-a restricţionat între timp consumul de alcool şi fumatul.

Citește și : Putin supervizează tiruri cu rachete strategice, în cadrul unor manevre militare de amploare

Fostul social-democrat a fost reales la începutul lui 2018 pentru un al doilea mandat de cinci ani.

El este primul preşedinte al Cehiei care a fost ales direct de popor, în urma unei modificări a Constituţiei.

Ca şef al statului, are în mare parte sarcini ceremoniale, dar poziţiile sale pot avea influenţă asupra opiniei publice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.