StiripesurseDiasporaEmmanuel Macron l-a invitat pe Saad al-Hariri în Franţa

Emmanuel Macron l-a invitat pe Saad al-Hariri în Franţa

Publicat:

Preşedintele Emmanuel Macron l-a invitat pe prim-ministrul libanez demisionar Saad al-Hariri, în prezent în Arabia Saudită, să vină “împreună cu familia sa” în Franţa, potrivit unui comunicat publicat miercuri de preşedinţia franceză, relatează agerpres .

Hariri a anunţat că demisionează din funcţia de prim-ministru al Libanului în urmă cu 11 zile într-o înregistrare video din Arabia Saudită. Preşedintele libanez Michel Aoun a refuzat să accepte demisia premierului său şi a declarat miercuri că Hariri este reţinut de autorităţile saudite.
Citiți și : Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a afirmat că parteneriatul NATO-Serbia progresează foarte bine

“După ce a vorbit cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman şi cu prim-ministrul libanez Saad al-Hariri, preşedintele i-a invitat pe Saad al-Hariri şi familia sa în Franţa”, a declarat Palatul Elysee.

De la anunţul demisiei sale surpriză pe 4 noiembrie la Riad, libertatea de mişcare a lui Hariri a făcut obiectul unor speculaţii intense.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.