StiripesurseDiasporaFarage susține că amânarea Brexit este o opțiune mai bună decât...

Farage susține că amânarea Brexit este o opțiune mai bună decât acordul lui Johnson

Publicat:

Liderul Partidului Brexit, Nigel Farage, a declarat că amânarea ieșirii Marii Britanii din UE și organizarea alegerilor naționale sunt mai opțiuni mai bune decât acceptarea acordului negociat de premierul Boris Johnson, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit agerpres.

“Vreau să ieșim la 31 octombrie, dar avertizez pe toată lumea că dacă acest acord va fi aprobat nu se va schimba nimic și sunt de părere că mai bine avem o amânare scurtă și alegeri anticipate în cadrul cărora am putea rezolva această problemă”, a declarat Farage.

Citește și : Hong Kong: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor – VIDEO

Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, a informat că Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ulterior, Boris Johnson a trimis încă două scrisori președintelui Consiliului European.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni.


Citește și : Guvernul britanic asigură că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

Citeşte şi:  Macron, absent de la Conferinţa de la Munchen consacrată securităţii, privilegiază dezbaterile în Franţa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.