StiripesurseDiasporaPanică la Oslo! Un individ înarmat a furat o ambulanță și...

Panică la Oslo! Un individ înarmat a furat o ambulanță și a lovit mai mulți pietoni (VIDEO)

Publicat:

UPDATE: Mai multe persoane au fost lovite marţi, la Oslo, de o ambulanţă ce fusese furată de un bărbat înarmat, care a fost arestat, a anunţat poliţia norvegiană, citată de Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Trei persoane au fost rănite, dintre care doi copii gemeni în vârstă de şapte luni, după ce suspectul a lovit cu ambulanţa o familie. ”O femeie cu un cărucior pentru copii şi un cuplu de vârstnici au fost loviţi ori au trebuit să fugă” din calea vehiculului, a anunţat poliţia norvegiană pe Twitter.

Citește și: Cutremur puternic în Samoa

Suspectul a fost capturat după ce poliţia a tras focuri de armă în direcţia vehiculului, dar nu a fost rănit grav, potrivit poliţiei.

Postul public de televiziune NRK a arătat imagini cu o ambulanţă în cartierul Torshov din Oslo, în timp ce se aud mai multe focuri de armă.


Un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Oslo a declarat că două dintre ambulanţele spitalului au fost implicate în incident. ”Una a fost furată de o persoană înarmată cu o armă de vânătoare. Câteva minute mai târziu una dintre celelalte ambulanţe ale noastre a reuşit să oprească vehiculul furat tamponându-l. Apoi poliţia a venit şi l-a arestat” pe suspect, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului.

Dar, potrivit unor martori citaţi de AFP, poliţia a tras în pneurile ambulanţei furate, iar suspectul ar fi ripostat la rândul său cu focuri de armă.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

Nu sunt deocamdată cunoscute motivaţiile suspectului în vârstă de circa 30 de ani, potrivit postului local TV2.

Poliţia caută un al doilea suspect, respectiv o femeie care ar fi fost de asemenea implicată în acest incident, petrecut într-un cartier rezidenţial din nordul capitalei Norvegiei.

Știre inițială: Mai multe persoane au fost lovite marţi, la Oslo, de o ambulanţă ce fusese furată de un bărbat înarmat, care a fost arestat, a anunţat poliţia norvegiană,citată de Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

În timpul operaţiunii de capturare a suspectului au fost trase mai multe focuri de armă. Suspectul nu a fost rănit grav, a precizat poliţia pe Twitter.

Deocamdată nu se cunoaşte câte persoane au fost rănite. Poliţia a lansat o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor acestui incident.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.