StiripesurseȘtirile zileiÎmpăratul Naruhito al Japoniei a fost întronat

Împăratul Naruhito al Japoniei a fost întronat

Publicat:

Împăratul Naruhito al Japoniei a fost întronat marţi în cadrul unei ceremonii somptuoase desfăşurată la Palatul Imperial din Tokyo, în prezenţa a circa 2000 de invitaţi, printre care s-au numărat şefi de stat şi alţi demnitari din circa 180 de ţări, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Ca moştenitor al tronului în virtutea Constituţiei şi a legii Casei Imperiale (…), adresându-mă ţării şi lumii, proclam întronarea mea”, a spus Naruhito, alături de împărăteasa Masako, purtând amândoi ţinutele rezervate acestui ritual excepţional.

Citește și : Boris Johnson amenință cu alegeri anticipate dacă Parlamentul britanic nu aprobă acordul Brexit

Naruhito, în vârstă de 59 de ani, a devenit pe 1 mai al 126-lea suveran al Japoniei, în urma abdicării din motive de sănătate a tatălui său, Akihito. Însă succesiunea la tronul Japoniei este un proces îndelungat, al cărui punct culminant îl reprezintă proclamarea oficială a întronării.

”Promit aici că mă voi ruga mereu pentru bunăstarea poporului japonez şi pacea mondială”, a mai subliniat Naruhito în discursul în care s-a angajat de asemenea să fie ”alături de oameni pentru îndeplinirea obligaţiilor de simbol al naţiunii şi unităţii poporului Japoniei”.


Ceremonia minuţios pregătită s-a desfăşurat în Sala Pinilor din Palatul Imperial, în prezenţa membrilor familiei imperiale îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale, a premierului Shinzo Abe şi a celor mai înalţi responsabili ai parlamentului şi Curţii Supreme. Ceilalţi oaspeţi au urmărit ceremonia din alte săli.

Premierul Shinzo Abe l-a felicitat pe împăratul Naruhito în numele poporului japonez. În cadrul ceremoniei, ridicând braţele către cer, Abe a strigat de trei ori ‘Banzai!’ în faţa lui Naruhito, termen care înseamnă ”10.000 de ani” şi poate fi tradus de asemenea prin expresia ”Viaţă lungă împăratului”, gestul fiind repetat de oaspeţii japonezi prezenţi la ceremonie. Către finalul ceremoniei afară au fost trase câteva salve de tun.

Printre invitaţii străini s-au numărat şefi de stat, inclusiv preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, reprezentanţi ai altor familii regale, precum prinţul Charles al Regatului Unit, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy să reprezinte Franţa la ceremonie. Preşedintele american Donald Trump, primul şef se stat care s-a întâlnit în luna mai cu împăratul Naruhito, nu a fost nici el prezent, trimiţând-o în locul său pe Elaine Chao, secretarul transporturilor.

România a fost reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis. Şeful statului român a fost îmbrăcat în frac, iar soţia sa a purtat o rochie lungă albastră.

Citește și : Quim Torra îndeamnă Madridul să înceapă negocieri fără condiţii cu privire la autodeterminarea Cataloniei

Circa 400 de oaspeţi, reprezentanţi ai guvernului japonez şi demnitari străini, au fost invitaţi în cursul serii la un banchet imperial. O ceremonie a ceaiului este prevăzută pentru miercuri dimineaţă, în prezenţa fostului cuplu imperial Akihito şi Miciko. Invitaţii străini vor fi primiţi miercuri seară şi de premierul Shinzo Abe la un dineu într-un mare hotel din Tokyo.

Defilarea motorizată din Tokyo, o rară ocazie pentru marele public de a vedea şi saluta cuplul imperial, a fost amânată pentru 10 noiembrie, întrucât guvernul a apreciat ca fiind inoportun un asemenea moment festiv când mii de persoane sunt încă sinistrate în urma inundaţiilor provocate în urmă cu zece zile de taifunul Hagibis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bolnavii de Ebola din Congo apelează la plante medicinale și rugăciuni în loc să se ducă la spital

De fiecare dată când izbucnește epidemia de Ebola, unii dintre cei afectați aleg să se îndrepte spre cel mai apropiat spital. Alții se îndreaptă...

Una dintre cele mai sigure țări europene ascunde un colț de natură care îți taie respirația

Pe fondul temperaturilor ridicate din zona Mediteranei, tot mai mulți turiști aleg să se îndrepte spre nordul Europei în căutarea unor destinații mai răcoroase....

Specialiștii au stabilit ora de zbor care reduce crizele de nervi ale copiilor

Un zbor rezervat la ora greșită poate strica primele zile de vacanță. Iată ce recomandă experții pentru fiecare grupă de vârstă, de la bebeluși...

O lume extremă în spațiu. Ce au descoperit astronomii pe WASP-121b

WASP-121b este una dintre cele mai extreme lumi descoperite în afara Sistemului Solar, atrăgând atenția astronomilor prin condițiile sale meteorologice ieșite din comun. Observațiile recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.