StiripesurseSintezeIrakul a ajutat SUA să ia urma liderului islamist Baghdadi

Irakul a ajutat SUA să ia urma liderului islamist Baghdadi

Publicat:

Irakul a ajutat Statele Unite să ia urma liderului Statului Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, ucis duminică într-o operaţiune militară americană în Siria, relatează The Associated Press, potrivit news.ro .

Un ajutor irakian al lui al-Baghdadi a fost ucis în vestul Irakului, în urmă cu câteva luni, într-un atac aerian american, declară pentru AP un oficial irakian de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii.

Citește și : Papa Francisc deplânge ‘faţa desfigurată’ a Amazoniei la sfârşitul unui sinod la Vatican

Soţia acestuia a devenit o sursă-cheie de informaţii despre locurile în care se afla al-Baghdadi, iar cu ajutorul acesteia Irakul a putut să transmită Statelor Unite coordonatele liderului SI.

Cumnatul lui al-Baghdadi a fost arestat recent de către irakieni şi a oferit, de asemenea, informaţii despre locurile în care se afla al-Baghdad, declară pentru AP alt oficial irakian din cadrul serviciilor de securitate.


Niciunul dintre cei doi oficiali irakieni nu au fost autorizaţi să facă declaraţii publice despre operaţiuni în domeniul informaţiilor şi au făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, precizează AP.

Citește și : Trump CONFIRMĂ: Liderul islamist Baghdadi a murit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.