StiripesurseDiasporaVolkswagen scoate România de pe harta investiţiilor

Volkswagen scoate România de pe harta investiţiilor

Publicat:

Constructorul german Volkswagen ia serios în calcul extinderea fabricii sale din Bratislava, Slovacia și anularea investiției potențiale de 1,3 miliarde de euro pe care Turcia, România și Bulgaria și-o dispută de câteva săptămâni, potrivit unor surse citate de Automobilwoche, conform mediafax.

Boardul Volkswagen ar avea mai multe opțiuni în considerare, cea mai fezabilă fiind opțiunea extinderii facilității existente. Consiliul de supraveghere al companiei, așteptat să se întâlnească în această săptămână, trebuie să ia decizia dacă continuă investiția inițială, o relochează sau mută producția noului model Passat la Bratislava.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine (VIDEO)! Cel puţin doi oameni au murit

În orice caz, conducerea trebuie să ia o decizie rapid, pentru că fabrica și implicit noile linii de asamblare trebuie să fie operaționale până în octombrie 2022, când fabrica care produce modelul current de Passat, din Emden, Germania, este preconizată să treacă la producția de mașini full-electric.

Fabrica de lângă Bratislava produce SUV-urile Touareg și Audi Q7 și mai are linii de producție/asamblare pentru modele Skoda și Seat. Producția acestor modele din urmă ar urma să înceteze în timp din cauza vânzărilor dezamăgitoare, făcând loc producției noului Passat.


Stephen Weil, șeful guvernului din landul Saxonia inferioară și membru în boardul VW, s-ar opune puternic unei noi fabrici în Turcia după ce Ankara a decis invadarea Siriei. Guvernul Saxoniei inferioare, unde VW are sediul central, deține un pachet de 20% din constructorul german.

Citeşte şi: Trump face celebru un câine care l-a hăituit pe al-Baghdadi

Marţi, 15 octombrie, compania Volkswagen a amânat decizia de a construi o fabrică de mașini în Turcia, pe fondul criticilor internaționale asupra invadării nordului Siriei care ar fi putut afecta reputaţia companiei germane.

“Urmărim cu atenție situația actuală și privim cu îngrijorare evoluțiile”, a spus un purtător de cuvânt al companiei, la acel moment.

Pe lista locațiilor luate în calcul pentru noua fabrică s-au aflat și România și Bulgaria, iar după primul anunț al amânării oficialii români au spus că au făcut demersuri pentru ca România să fie luată din nou în seamă pentru investiția de peste un miliard de euro. Acestea au inclus o serie de promisiuni de facilități speciale pentru constructorul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.