StiripesurseDiasporaJean-Claude Juncker va fi operat pentru ANEVRISM

Jean-Claude Juncker va fi operat pentru ANEVRISM

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, în vârstă de 64 de ani, va fi operat pe 11 noiembrie pentru un anevrism, informează joi AFP, potrivit agerpres.

”Preşedintele Juncker va fi supus unei intervenţii chirurgicale pe 11 noiembrie pentru tratarea unui anevrism”, a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Mina Andreeva, care a confirmat astfel informaţii primite anterior de AFP de la apropiaţi ai şefului executivului european.

Citeşte şi: Tragedie în Pakistan. 65 de oameni AU ARS de VII într-un tren – VIDEO

Conform anturajului preşedintelui CE, este vorba despre un anevrism de aortă descoperit în zona abdomenului. În luna august, Jean-Claude Juncker a mai fost supus unei intervenţii chirurgicale de colecistectomie (extirpare a vezicii biliare).

Pe durata spitalizării sale, interimatul la conducerea executivului comunitar va fi asigurat de prim-vicepreşedintele Frans Timmermans, a mai spus purtătoarea de cuvânt, asigurând că ”preşedintele Juncker va reveni pentru transferul atribuţiilor către noua Comisie” condusă de Ursula von der Leyen.


Vezi şi: PRIMELE IMAGINI cu operaţiunea care a dus la eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

Dificultăţile întâlnite de aceasta din urmă în formarea echipei sale după ce comisii ale Parlamentului European au respins trei propuneri de comisari (din partea României, Ungariei şi Franţei) au întârziat învestirea noii Comisii Europene, care era programată pentru 1 noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.