StiripesurseDiasporaChristine Lagarde a preluat OFICIAL şefia Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde a preluat OFICIAL şefia Băncii Centrale Europene

Publicat:

Christine Lagarde a preluat oficial, vineri, preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE), succedându-l pe italianul Mario Draghi, a anunţat institutul monetar, relatează AFP, potrivit news.ro.

Lagarde ”a fost numită de Consiliul European la 18 octombrie 2019 într-un mandat de opt ani”, anunţă BCE într-un comunicat.

Citeşte şi: Rusia îşi face propriul INTERNET

Prima femeie la preşedinţia institutului de la înfiinţarea acestuia, în 1998, ea a cunoscut o ascensiune profesională în ritmul unor crize, la conducerea Ministerului francez al Economiei (2007-2011), iar apoi la Fondul Monetar Internaţional (2011-2019).

O novice în poliici monetare, ea se lansează în contextul în care BCE demarează la 1 noiembrie un nou program controversat de cumpărare de datorii de pe piaţă – “QE”, aprobat în septembrie de un Consiliu al Guvernatorilor foarte împărţit în această problemă.


BCE urmează să achiziţioneze obligaţiuni publice şi private în valoare de 20 de miliarde de euro, pentru a susţine economia lipsită de suflu şi o inflaţie lentă.

Sediul BCE este gol vineri, zi liberă de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, însă manifestanţi urmau să se adune în faţa turnului de sticlă şi oţel la ora 12.00 GMT (15.00, ora României), la apelul mişcării Attac, pentru a cere un curs mai social şi mai de mediu al politicii monetare.

Acestor manifestanţi urmează să li se alăture, la ora 13.00 GMT (16.00, ora României) manifestanţi în favoarea luptei împotriva modificărilor climatice din cadrul “Friday for future”.

Lagarde a anunţat în septembrie că vrea să modernizeze institutul şi să pună mai mult accentul pe egalitatea între sexe, acţiunea în favoarea luptei împotriva încălzirii globale şi o comunicare într-un limbaj mai puţin tehnocrat.

Citeşte şi: Trump îşi mută reşedinţa pemanentă din New York

Ei îi va reveni să continue o politică monetară foarte expansivă, după ani de criză, care a condus la o scădere a dobânzilor la cel mai mic nivel istoric şi la un potop de critici.

În Germania, tabloidul Bild l-a dotat pe Draghi, în septembrie, cu masca lui “Draghila”, un conte care suge conturile celor care economisesc.

Noua directoare a BCE a transmis miercuri, la RTL, un mesaj puternic Germaniei şi altor ţări cu excedent bugetar, care ”nu au făcut eforturile necesare” în vederea consolidării unei creşteri fragile, în timp ce băncile centrale ”şi-au făcut treaba”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.