StiripesurseDiaspora31 de pakistanezi, descoperiţi ascunşi într-un camion pe o autostradă în...

31 de pakistanezi, descoperiţi ascunşi într-un camion pe o autostradă în sud-estul Franţei

Publicat:

Treizeci şi unu de pakistanezi au fost descoperiţi vineri, ascunşi într-un camion, în timpul unui control pe o autostradă în sud-estul Franţei, în apropiere de frontiera cu Italia, a anunţat sâmbătă parchetul din Nisa, menţionând că şoferul, cu aceeaşi naţionalitate, a fost reţinut, informează AFP, potrivit agerpres.

Din acest grup de migranţi pakistanezi, descoperit în timpul unui control efectuat la punctul de taxare La Turbie pe autostrada A8, din apropierea graniţei cu Italia, făceau parte şi trei adolescenţi de circa 15 ani, însă nu şi familii, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și : Turcia ameninţă că va trimite deţinuţii islamiști în ţările de origine

Toţi au fost predaţi autorităţilor italiene, conform procedurii de non-admisie în vigoare de la restabilirea controalelor la frontiere în noiembrie 2015, a anunţat prefectura din Alpii Maritimi (sud-est), confirmând o informaţie publicată de ziarul Nice-Matin.

Vom încerca să stabilim dacă putem identifica o reţea şi pe cei care au organizat transportul, aşa cum o facem sistematic în astfel de cazuri, a explicat parchetul din Nisa.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.