StiripesurseDiasporaBoris Johnson este 'înghesuit' din toate părțile să dea publicității raportul...

Boris Johnson este ‘înghesuit’ din toate părțile să dea publicității raportul privind ingerințele Rusiei

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson se afla marţi sub presiunea Camerei Lorzilor şi a opoziţiei care solicită publicarea înainte de alegerile din 12 decembrie a raportului privind imixtiunea Rusiei în politica britanică, potrivit France Presse, transmite și agerpres.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru serviciile de informaţii şi securitate (ISC), Dominic Grieve, a cerut guvernului să publice raportul de 50 de pagini redactat de acest organism pentru a putea fi examinat de parlament înainte de alegeri.

Citeşte şi: Turcia a arestat-o pe sora lui Abu Bakr al-Baghdadi

Nepublicarea acestui raport a făcut obiectul unei dezbateri luni în Camera Lorzilor. Lordul independent, David Anderson, a subliniat că ‘această amânare nejustificată slăbeşte ISC şi generează suspiciuni cu privire la guvern şi motivele sale’.

Un purtător de cuvânt al executivului de la Londra a indicat anterior că procesul de aprobare a publicării acestui material sensibil nu a fost încă finalizat.


Dar nepublicarea sa este o decizie ‘halucinantă’, a apreciat Dominic Grieve, citat marţi de cotidianul The Guardian. Potrivit ziarului, raportul examinează tentativele de imixtiune ruse în campania pentru referendumul din 2016 cu privire la Brexit, inclusiv încercări de infiltrare în Partidul Conservator al lui Boris Johnson.

Raportul se bazează pe analiza serviciilor de informaţii britanice şi a experţilor. Procesul de aprobare a publicării sale a început în luna martie, ajungând la jumătatea lunii octombrie pe biroul premierului, care ar fi trebuit să dea undă verde apariţiei sale la sfârşitul săptămânii trecute, conform The Guardian.

Citeşte şi: ATENTAT la adresa lui Evo Morales? Elicopterul său a aterizat de urgenţă!

Partidul Laburist, de opoziţie, şi SNP, formaţiunea naţionaliştilor scoţieni, au acuzat guvernul că ar dori să minimalizeze amploarea acestui amestec.

‘Nu încerc să ascund nimic’, a insistat Michael Gove, responsabil cu pregătirea Brexitului, într-o declaraţie la BBC. Raportul va fi ‘publicat în timp util’, a adăugat el, evocând chestiuni de ‘securitate naţională’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.