StiripesurseDiasporaJustiția spaniolă emite noi mandate de arestare împotriva a trei lideri...

Justiția spaniolă emite noi mandate de arestare împotriva a trei lideri secesionişti catalani

Publicat:

Curtea Supremă de Justiţie a Spaniei a emis marţi noi mandate internaţionale de arestare împotriva a trei membri ai guvernului catalan pentru tentativa de secesiune din 2017, după cel emis în octombrie împotriva lui Carles Puigdemont, informează AFP, potrivit agerpres.

Mandatele de arestare împotriva lui Toni Comin şi Lluis Puig vor fi remise “autorităţii judiciare competente în Belgia”, unde cei trei au fugit în 2017, la fel ca Puigdemont, pentru a scăpa de urmărirea din partea justiţiei spaniole, a precizat Curtea Supremă într-un comunicat.

Citește și : Președintele Sebastian Pinera se încăpățânează să rămână la conducere în Chile

Mandatul împotriva Clarei Pinsati, care este scoţiană, a fost remis autorităţilor scoţiene.

Comin este urmărit pentru secesiune şi deturnare de fonduri publice, Ponsati pentru secesiune, iar Puig pentru nesupunere şi deturnare de fonduri publice.


Cea mai importantă instituţie judiciară spaniolă a emis deja la 14 octombrie un mandat internaţional de arestare pentru secesiune şi delapidare împotriva fostului lider catalan Carles Puigdemont, cea mai marcantă figură a tentativei de independenţă a acestei regiuni din nord-estul Spaniei.

Anunţarea acestor noi mandate de arestare a intervenit la câteva ore după condamnarea de către Curtea Supremă a nouă lideri secesionişti – printre care fostul adjunct al lui Puigdemont, Oriol Junqueras – la pedepse cuprinse între nouă şi 13 ani de închisoare.

Această sentinţă a reaprins criza în Catalonia şi a dus la manifestaţii secesioniste, dintre care unele au degenerat în confruntări cu poliţia la Barcelona şi în alte câteva oraşe.

Citește și : Evadare spectaculoasă dintr-un tribunal thailandez

În Belgia, avocaţii lui Puigdemont – aflat în libertate şi sub control judiciar în aşteptarea analizării mandatului de arestare de către justiţia belgiană – au anunţat că intenţionează să conteste poziţia Parchetului de la Bruxelles, în opinia lor favorabil extrădării clientului lor în Spania.

Puigdemont şi foşti membri ai executivului său au mai făcut obiectul unor mandate de arestare, însă Curtea Supremă spaniolă le-a retras după ce justiţia din Belgia şi din Germania le-a respins.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.