StiripesurseȘtirile zileiSCANDAL cu iz sexual la ONU: Șeful UNRWA se autosupendă din...

SCANDAL cu iz sexual la ONU: Șeful UNRWA se autosupendă din funcție

Publicat:

Şeful Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), elveţianul Pierre Krahenbühl (foto), vizat de o anchetă internă pentru abuz de putere, s-a retras temporar din funcţie, a anunţat miercuri agenţia Naţiunilor Unite, transmite AFP, potrivit agerpres.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, l-a numit la interimat pe adjunctul lui Krahenbühl, Christian Saunders.

Vezi și : Un politician pro-Beijing a fost atacat cu cuțitul în Hong Kong – VIDEO

La sfârşitul lunii iulie, un raport al departamentului de etică al UNRWA şi trimis secretarului general al ONU atrăgea atenţia asupra proastei gestionări şi a abuzului de putere comise de un mic grup de responsabili de rang înalt, care s-au sustras mecanismelor de control ale ONU.

Rezultatele anchetei ‘au scos la iveală probleme de gestionare care îl privesc în mod specific pe comisarul general’, a comunicat agenţia, precizând că acesta ‘s-a retras până la finalul’ investigaţiei.


Conform unei copii a raportului obţinute de AFP, documentul descrie drept ‘credibile şi coroborate’ situaţii de grave abuzuri etice comise de aceşti responsabili, printre care şi comisarul general al UNRWA, elveţianul Pierre Krahenbühl.

Printre acuzaţii se aflau cele de ‘acţiuni nepotrivite cu caracter sexual, nepotism, represalii, discriminări şi alte abuzuri de autoritate, (comise) în scopuri personale, pentru a reprima divergenţe de opinie legitime’.

Conform raportului, Pierre Krahenbühl ar fi avut o relaţie amoroasă cu consiliera sa principală, numită în 2015, după un proces de recrutare ‘extrem de rapid’.

Consiliera l-ar fi însoţit pe Krahenbühl la clasa business în deplasările internaţionale ale acestuia.

Citește și: Armata SUA va folosi inteligenţa artificială ‘în mod legal și etic’

UNRWA, fondată în 1949, gestionează şcoli şi furnizează un ajutor vital pentru milioane de refugiaţi palestinieni în Iordania, Liban, Siria şi în teritoriile palestiniene. Agenţia are 30.000 de angajaţi, mai ales palestinieni.

În 2018, SUA au pus capăt asistenţei financiare anuale de 300 milioane de dolari către UNRWA.

Un diplomat european, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că este ‘recunoscător pentru tot ceea ce el (Pierre Krahenbühl) a făcut pentru menţinerea organizaţiei într-o perioadă dificilă, dar decizia de a se retrage acum este binevenită’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Stagii de practică în cadrul DGPDC pentru studenții și masteranzii USM

Studenții și masteranzii Universității de Stat din Moldova din domeniul asistenței sociale și al protecției drepturilor copilului vor putea face stagii de practică în...

Roberta Metsola vorbeşte despre unirea R. Moldova cu România

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a făcut referință la declarațiile demnitarilor de la Chișinău precum că unirea R. Moldova cu România ar fi un...

Marşul PRIDE paralizează traficul în centrul Chișinăului

Poliția Națională informează participanții la trafic că, în data de 21 iunie, în intervalul orar 12:00–14:00, vor fi instituite restricții temporare de circulație în...

Trump amenință Iranul: „Pot bombarda din nou”

„Am încheiat acordul nostru cu Iranul și ar trebui să aibă succes. Acum se trece la o a doua fază, care cred că va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.